Surprize în Liga Campionilor
Surprize uriașe în grupele Ligii Campionilor. Manchester United a pierdut pe teren propriu partida din cadrul grupei A cu Galatasaray Istanbul, scor 2:3.
Diavolii roșii au deschis scorul în minutul 17 prin atacantul danez Rasmus Hojlund, iar peste alte 6 minute, fostul jucător al formației engleze Wilfried Zaha a egalat. Hojlund a mai înscris odată în minutul 67.
Kerem Akturkoglu a egalat în minutul 71, iar cu 12 minute până la final, Mauro Icardi putea marca golul victoriei, însă a ratat un penalty. Rămasă în inferioritate numerică după eliminarea lui Casemiro, formația lui Erik ten Hag a clacat pe final. Atacantul argentianian s-a revanșat în minutul 81 și a înscris golul de 3:2.
"Nu există scuze. Avem poate o parte stângă puțin dezechilibrată din cauza accidentărilor, dar nu putem face erorile pe care le facem. Știu că fotbalul este un joc al greșelilor, dar eu trebuia să-i instruiesc pe jucători cu privire la ce trebuie să o facă în astfel de situații. Am fost pedepsiți din această cauză." a declarat după meci antrenorul lui Manchester United, Erik Ten Hag.
"Am egalat de fiecare dată, și am ratat un penalty. Asta înseamnă că am meritat victoria. Am fi putut marca mai multe goluri, însă puteam la fel de bine și încasa mai multe goluri." a afirmat antrenorul lui Galatasaray, Okan Buruk.
După această înfrângere, Manchester United a rămas pe ultimul loc în grupă fără niciun punct. Liderul Bayern Munchen are maximum de puncte după 2 etape. Bavarezii s-au impus pe terenul formației daneze FC Copenhaga cu scorul de 2:1.
Surpriză uriașă și în Franța. Racing Club Lens a învins pe Arsenal Londra cu 2:1, într-un meci din grupa B. ''Tunarii'' au marcat primii în minutul 14, prin brazilianul Gabriel Jesus, dar Lens a egalat prin Adrien Thomasson în minutul 25. Elye Wahi a înscris golul victoriei în minutul 69, iar vicecampioana Franței a urcat pe primul loc în grupă după acest succes.
"Doresc să felicit formația franceză. Franck Haise este un antrenor foarte bun. Am avut ocazii, însă nu pot spune că ne-am aflat la cârma jocului." a spus antrenorul lui Arsenal, Mikel Arteta.
În cealaltă partidă a grupei B, PSV Einthoven a remizat acasă cu FC Sevilla, scor 2-2. Fundașul gazdelor Jordan Teze a restabilit egalitatea în minutul 90+5.