Sport

Roberto Bordin a fost demis de la Sheriff Tiraspol

Înfrângerea usturătoare din meciul cu Slavia Praga l-a costat postul de antrenor principal pe Roberto Bordin. Conducerea clubului Sheriff Tiraspol l-a demis pe tehnicianul italian.

FC Sheriff
Sursa: FC Sheriff

Acesta a revenit la Sheriff în luna ianuarie 2023 și a izbutit eventul la capătul sezonului 2022/2023. La fel, sub comanda lui Roberto Bordin, "galben-negrii" s-au calificat în grupele Ligii Europei, însă în primele două partide, "viespile" au încasat 8 goluri în meciurile cu AS Roma și Slavia Praga.

După plecarea specialistului de 58 de ani, Victor Mihailov va fi antrenor interimar. Roberto Bordin a fost la doua aventură pe banca campioanei Republicii Moldova. El a mai antrenat gruparea tiraspoleană în perioada septembrie 2016 - aprilie 2018. Reamintim că acesta a fost și selecționer al echipei naționale a Republicii Moldova pe parcursul anului 2021.

Cu el pe bancă, "tricolorii" au suferit cea mai categorică înfrângere din istorie: 0:8 cu Danemarca într-un meci din preliminariile Campionatului Mondial din 2022.

Radu Galbur

Radu Galbur

Autor

Citește mai mult