CEC a aprobat modelele buletinelor de vot
Buletinele de vot de la alegerile locale din 5 noiembrie se vor tipări pe hârtie opacă (mată) și se vor distinge după culoare. Modelele buletinelor au fost aprobat de către Comisia Electorală Centrală, transmite IPN.
Buletinele de vot pentru alegerea primarului satului (comunei), orașului (municipiului) vor fi de culoare roz. Cele pentru alegerea primarului municipiului Bălți și a primarului general al municipiului Chișinău vor fi de culoare violet.
Buletinele pentru alegerea consilierilor în consiliile sătești (comunale), orășenești (municipale) vot fi de culoare gri afumat, iar cele pentru alegerea consilierilor în consiliile raionale (municipale Bălți și Chișinău) – de culoare bej.
Consiliile electorale de circumscripție de nivelurile întâi și al doilea vor aproba textele buletinelor de vot până pe 15 octombrie.
La alegerile generale locale din 5 noiembrie vor fi aleși 898 de primari și 11 058 de consilieri locali, dintre care 9 972 – sătești (comunali) și orășenești, iar 1 086 – raionali/municipali.