Regional

Programul „Satul European” a ajuns la Fălești. Mai multe străzi din Risipeni - iluminate

Locuitorii din Risipeni, raionul Fălești, se vor simți în siguranță pe străzi odată cu lăsarea întunericului. Străzile din sat sunt iluminate cu becuri LED, iar sistemul de iluminat public a fost extins cu 2,5 kilometri.

Imagine simbol
Sursa: Imagine simbol

„Clar că-i bine, cu mult este mai bine, se vede. Iată, nouă ne bate drept în față, clar că-i bine”.

„E mai bine. Nu mai umblăm cu lanterna. Strada e altfel. Nu ne lunecăm, nu cădem pe jos. E foarte bine”.

„Nu mi-e frică seara. Fiica mea locuiește aici și ieri am fost la ea să-i duc plăcinte. Era un glod de Doamne ferește, am mers pe după stâlp, dar acum e frumos, e bine. Dă Doamne ca toate străzile să fie la fel”.

„Tare bine s-a făcut. Ne-au luminat strada, ne-au reparat-o. Nu-i glod, avem lumină. Putem să mergem fără lanternă. Foarte bine”, spun localnicii.

Lucrările au fost posibile datorita Programului „Satul European", cu contribuția primăriei locale.

„Este un proiect care a fost depus în cadrul programului „Satul European”, în valoare de 461 de mii de lei. Inițial noi am avut deja construit un sistem de iluminare stradal cu o lungime de 5,7 km, iar acum au mai fost construiți 2,5 km”, a declarat Dmitri Mosoreti, primarul comunei Risipeni.

Noile LED-uri sunt mai econome și mai utile.

„Guvernarea a finanțat la timp foarte prompt și fără tergiversare executarea lucrărilor. Acum, localnicii se bucură de iluminat stradal. Totodată, este rectificat acordul privind apeductul. De apă vor beneficia localnicii a patru raioane: Glodeni, Fălești, Ungheni și Nisporeni”, a declarat Ion Buzinschi, șeful adjunct al Oficiului Teritorial Bălți.

Prin intermediul Programului „Satul European” sunt finanțate aproape 500 de proiecte în valoare totală de peste două miliarde de lei.

„Guvernul la momentul de față alocă prin intermediul Agenției de Dezvoltare Regională bani pentru proiecte. Important e ca aparatul primăriei să aplice la aceste proiecte, să gestioneze corect finanțele publice în beneficiul oamenilor simpli, a acelor cetățeni care așteaptă într-adevăr condiții normale de viață”, a mai declarat Ion Buzinschi.

Satul Risipeni, raionul Fălești, are 1.700 de locuitori.

Citește mai mult