Electorala

Pentru fotoliul de primar general al municipiului Chișinău vor lupta 27 de candidați

În total, 27 de candidați aspiră la fotoliul de primar al municipiului Chișinău. Vineri a fost ultima zi de înscriere în cursă, când au fost înregistrați ultimii șapte candidați.

Este vorba despre Ion Purice, candidat al Partidului Liberal, și Ruslan Popa, candidat al Partidului Noua Opțiune Istorică.

La fel, la funcția de primar al capitalei va concura și Ștefan Urâtu din partea Partidului Voința Poporului, precum și Andrei Munteanu din partea Partidului Noi.

Printre noii înscriși în cursa electorală se numără și Arina Spătaru, candidat al Partidului Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, iar Ștefan Gligor reprezintă Partidul Schimbării.

Totodată, în cursă a fost înregistrată și Tatiana Platon din partea Partidului Forța de Alternativă și Salvare a Moldovei.

În data de 5 noiembrie, urmează să fie aleși 898 de primari și peste 11 mii de consilieri locali.

Citește mai mult