O expoziție de lucrări realizate de copii din raionul Strășeni, vernisată la Parlament
Lucrările confecționate de elevii de la instituțiile de învățământ și de la Centrele de Resurse pentru Educație Incluzivă din raionul Strășeni au adus lumina sărbătorilor tuturor celor care lucrează sau vizitează Parlamentul Republicii Moldova. Anterior acestea au fost prezentate la un festival de educație incluzivă din Strășeni.

Mihaela Mărgineanu din Scoreni, Strășeni, și-a expus obiectele confecționate de ea, cu gândul la sărbători.
„La sărbătorile de iarnă, la câtă bucurie ne aduc și lumină în suflet. M-am gândit să confecționez un felinar, pentru că aduce lumină sufletească”, spune Mihaela Mărgineanu, elevă, Scoreni, Strășeni.
„Sunt prezentă cu această floricică cu tematică de Crăciun. Argintiul redă foarte mult sărbătoarea”, spune Luciana Staver, elevă, Scoreni, Strășeni.
Decorațiunile în formă de ceasuri vechi, măștile și brăduții au semnificații deosebite, spune profesoara de arte plastice.
„Această expoziție este a copiilor, cu care ne ocupăm în cadrul orelor opționale, în cadrul Centrului pentru copii cu deficiențe, unde copii vin cu mare plăcere”, a menționat Ala Staver, profesoară la Liceul „Universul” din Scoreni.
„Lucrări din materiale reciclabile mai mult, pentru că poluarea să fie la un nivel mai scăzut și lucrările să fie mai frumoase. Sunt lucrări și de la celelalte instituții de învățământ din raionul nostru. O mândrie pentru noi și o onoare”, a declarat Maria Vinițchi, directoarea Liceului „Universul” din Scoreni.
„Copiii expun roadele creației lor în holul Parlamentului și ne fac și pe noi, cei care lucrăm în acest organ legiuitor, să înțelegem mai bine care sunt visele, aspirațiile copiilor”, a declarat Mihai Druță, deputat.
„Ei aduc o rază de lumină, căldură - lucrări în care ei au depus suflet, imaginație. Chiar le-am zis, indiferent de ce profesie o să aveți, important e să creați, să modelați, pentru că e un dar pe care trebuie să-l dezvoltați”, a declarat Igor Grosu, președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Copiii din Scoreni, Strășeni, s-au bucurat de daruri, au făcut poze și au trăit alături de parlamentari bucuria de a asculta colindele și urăturile fanfarei Poliției de Frontieră.