Politic

Colinde, critici și bilanțul reușitelor, la ultima ședință a Parlamentului din acest an

Deputații au încheiat astăzi sesiunea parlamentară de toamnă. Așa cum era de așteptat, opoziția a criticat partidul de guvernare, iar președintele Parlamentului Igor Grosu a vorbit despre reușite într-o perioadă de criză permanentă. Totuși, replici dure nu au fost la ultima ședință. Din contra - deputații au fost bine dispuși și au primit colindători.

parlament.md
Sursa: parlament.md

Ședința plenară de astăzi a început cu colinde. În plenul Parlamentului a venit și o ceată de colindători din Ucraina.

Ultima ședință a Legislativului din acest an a continuat cu glume, făcute de deputatul comunist Vladimir Voronin pe seama presei cu jumătate de voce.

Zinaida Greceanîi: „- Și presă e mai puțină”.

Vladimir Voronin: „- Dar ei, întotdeauna așa. Și apoi își trimit unul altuia aceste imagini. Ei sunt leneși de Doamne ferește. În afară că sunt svoloci (n.r. nemernici) mari, ei încă și-s leneși”.

Opoziția a rămas nemulțumită că amendamentele și proiectele sociale nu au fost acceptate.

„2022 pleacă din Republica Moldova și din viața noastră. Încă ca un an pierdut definitiv pentru dezvoltarea țării, încă unul din acei 13 ani după 2009 care n-o dat niciun rezultat pentru dezvoltarea țării, care n-a hotărât nicio problemă pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor”, a declarat Vladimir Voronin, deputat BCS.

Indiferent de crize și bugetul auster, guvernare a găsit bani pentru alocații și ajutoare sociale, dar și pentru sprijinirea afacerilor, a declarat președintele Parlamentului.

„Pandemia și războiul ne-au arătat cât de slabă a fost țara noastră timp de 30 de ani. Instituțiile au fost folosite pentru a servi intereselor personale. Iar politicienii corupți au slujit țărilor străine în loc să întărească securitatea noastră energetică. Ei furau și din puținul pe care-l avea Moldova. Iar noi am reușit să găsim bani”, a declarat Igor Grosu, președintele Parlamentului.

De obicei sesiunea parlamentară de primăvară începe în februarie și se termină în iulie.

Citește mai mult