Peste 420 milioane de euro oferite de partenerii externi au ajuns în bugetul de stat al țării
Peste 420 milioane de euro au fost transferate în bugetul de stat după cele trei conferințe ale „Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova”, se spune într-un comunicat al Ministerului Finanțelor.
Conferința ministerială „Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova” a fost lansată la inițiativa partenerilor externi de dezvoltare în scopul susținerii eforturilor Guvernului de la Chișinău de a depăși situațiile de criză fără precedent, concomitent cu realizarea reformelor necesare pentru modernizarea statului și consolidarea rezilienței instituțiilor sale.
„Pe parcursul anului 2022, Republica Moldova a avut de înfruntat o serie de crize suprapuse, ca urmare a efectelor multidimensionale ale războiului din Ucraina: pe de o parte, o criză umanitară, generată de valul de refugiați care trebuie gestionat de autoritățile de la Chișinău, pe de altă parte, o criză economică, provocată de consecințele pandemiei COVID-19 și amplificată în lanț de criza energetică”, se menționează în comunicatul Ministerului Finanțelor.
„Astfel, în anul 2022, Republica Moldova a reușit să mobilizeze surse externe pentru sprijin bugetar direct de la partenerii de dezvoltare în valoare echivalentă a 13,72 miliarde lei (cca. 671 mil. euro), cu 8,64 miliarde lei (cca. 422,9 mil. euro) mai mult decât a fost planificat la începutul anului bugetar. Mijloace financiare suplimentare pentru sprijin bugetar în vederea atenuării crizelor au fost încasate, în special, din partea FMI - 55,1 mil. euro și 33,2 mil. dolari SUA, Băncii Mondiale - 101,3 mil. euro și 9,24 mil. dolari SUA, Comisiei Europene - 75,0 mil. euro, Agenției Franceze de Dezvoltare - 75,0 mil. euro, Guvernului Germaniei - 40,0 mil. euro, Guvernului României - 10,49 mil. euro și Guvernului Poloniei - 20 mil. euro”, se arată în comunicat.
Sursa citată amintește că pe parcursul anului 2022 au fost desfășurate trei ședințe ale Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova: la Berlin în luna aprilie, la București în luna iulie și la Paris în luna noiembrie.
De asemenea, în contul special, deschis de Ministerul Finanțelor pentru colectarea donațiilor financiare destinate asistenței umanitare pentru gestionarea crizei refugiaților din Ucraina, a fost încasată de la donatorii externi suma echivalentă cu circa 199,7 milioane de lei, inclusiv din partea Guvernelor Elveției (3,2 mil. USD), Suediei (3,66 mil euro), Lituaniei (3,25 mil. euro), Slovaciei (0,1 mil. euro) și Estoniei (0,1 mil. euro).
În cadrul celor trei Conferințe ministeriale „Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova” (București, Berlin, Paris), partenerii de dezvoltare au enunțat pentru țara noastră angajamente financiare și umanitare în valoare echivalentă a cca. 1,4 miliarde de euro, care urmează a fi alocate și valorificate în următorii ani.
Ministerul Finanțelor precizează că o parte semnificativă din suportul anunțat în cadrul Platformei nu este gestionat de Guvern, ci de agențiile ONU și beneficiari din sectorul privat ai diferitelor proiecte investiționale și scheme de garantare. În același timp, o parte din creditorii externi, precum BEI, BERD, Banca Mondială, CEB etc., și-au exprimat intenția de a oferi suport pentru proiectele investiționale de infrastructură pentru următorii ani, care vor contribui la consolidarea rezilienței statului nostru.