Economic

UTA Găgăuzia va restitui TVA-ul din propriul buget. Legea a fost promulgată de Maia Sandu

Proiectul de lege prin care UTA Găgăuzia va trebui să restituie impozite și taxe pe valoare adăugată (TVA) din propriul buget, ci nu de la bugetul național, așa cum se întâmpla până acum, a fost promulgată de președinta Maia Sandu. Decretul a fost publicat sâmbătă, 21 octombrie, în Monitorul Oficial.

Șefa statului a promulgat legea care completează articolul 6 din Codul Fiscal. Aceasta prevede că UTA Găgăuzia trebuie să ramburseze impozitele către antreprenori, inclusiv taxa pe valoarea adăugată (TVA), din bugetul local, în loc de bugetul național, așa cum se proceda până în prezent.

Amintim că, la etapa avizării acestui proiect, prim-ministrul Dorin Recean a subliniat că astfel se stabilește o echitate între bugetul național și cel al autonomiei găgăuze. Totodată, premierul a solicitat ca această lege să fie aplicată din luna octombrie.

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Radu Marian, unul dintre autorii acestui proiect, a anticipat că în urma implementării acestor modificări în următorii cinci ani se vor acumula economii la bugetul de stat de aproximativ 500 de milioane de lei, bani care vor putea fi investiți și în dezvoltarea altor localități.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult