Moldova Women Forum, la prima ediție: „Mai multe femei în politică va însemna mai multă înțelepciune în deciziile noastre”
Rolul egalității de gen a fost discutat în cadrul primei ediții Moldova Women Forum care a adunat peste 170 de femei și peste 30 de speakeri și experți naționali și internaționali. Drepturile femeilor încă sunt încălcate, susțin ei, iar forumul vine să pună în discuție și să dezvolte strategii de promovare și implicare a lor în procesul decizional.

Evenimentul a adunat femei de afaceri, din sectorul public, care dețin funcții înalte. Ele susțin că este esențial să contribuie la dezvoltarea unei societăți mai echitabile, în care rolul femeilor este esențial în construirea viitorului.
„La nivel mondial, femeile contribuie pe mediu doar 30 la sută din produsul intern brut al unei țări. În primul rând, pot să aducă o valoare economică dacă implicăm femeile mai mult în toate domeniile de activitate. Este un lucru firesc, sunt drepturile fundamentale ca să aibă aceleași drepturi femeile cu bărbații”, a declarat fondatoarea platformei Femeile Moldovei, Iana Stanțieru.
„Este foarte important să vedem că femeile sunt active, au o viziune, ele creează capacități de a lucra împreună și cred că asta este fundamental pentru Republica Moldova acum, să arate Uniunii Europene și restului lumii că sunteți uniți ca societate”, a menționat eurodeputata Danuta Hubner.
Potrivit șefei statului, Maia Sandu, salarizarea echitabilă, violența împotriva femeii și revenirea femeilor la muncă după concediul de maternitate sunt principalele probleme cu care se confruntă femeile.
„Vocea noastră în Republica Moldova este puternică și se aude. Prezența noastră înseamnă să fim active și să insistăm pe tot spectrul de probleme. Femeile din Republica Moldova sunt foarte puternice. De la independență încoace, ele sunt cele care au demonstrat că supraviețuirea economică s-a bazat pe femei”, a specificat Maia Sandu.
La forum au fost prezente și femei care și-au pus amprenta la nivel internațional.
„În ceea ce privește războaiele, mai multe femei în politică va însemna mai multă înțelepciune în deciziile noastre, mai multă empatie, de asta avem nevoie în lume. Noi am fost crescuți într-o societate sovietică și patriarhală, unde rolul femeii era redus la cel de mamă și soție. Liderismul feminin este ceva de ce are nevoie lumea acum”, a remarcat lidera opoziției belaruse, Svetlana Tihanovskaia.
„Nu sunt membră a nici unui partid politic. Eu sunt activă în viața socială, publică și greutatea cuvântului meu este importantă pentru că ratingurile mele de până acum sunt vreo 60 la sută pozitive”, a remarcat fosta președintă a Lituaniei, Dalia Grybauskaite.
Moldova Women Forum este la prima ediție și are ca obiectiv de a crea un spațiu de colaborare și schimb de cunoștințe între femei.

