Promo-LEX îndeamnă autoritățile constituționale să nu tolereze încercarea de instalare a unor bariere noi în Zona de Securitate
Recent, la hotarul administrativ între localitățile Tighina și Varnița, reprezentanții administrației teritoriului necontrolat de către autoritățile constituționale ale Republicii Moldova, au demarat efectuarea unor lucrări tehnice pentru a limita și mai mult libera circulație în zona de securitate. În acest context, Asociația Promo-LEX îndeamnă autoritățile constituționale să nu tolereze nici o încercare de instalare a unor bariere, stâlpi sau baraje noi în Zona de Securitate.
„Considerăm că autoritățile urmează să obțină o evacuare imediată a blocurilor de beton instalate anterior și betonarea gropilor efectuate în partea carosabilă la hotarul administrativ între localitățile Varnița și Tighina”, se arată în comunicatul Promo-LEX.
Asociația Promo-LEX notează că jurnaliștii de la Zona de Securitate, Reprezentanța Varnița a OAP, precum și localnici din zonă, au sesizat problema demarării unor lucrări de construcție a unui gard în regiunea străzii Mațnev, care s-ar afla la hotarul administrativ dintre localitatea Varnița și municipiul Tighina.
„Din investigațiile noastre, reiese că organele de drept au pornit un material pe faptul demarării lucrărilor ilegale de construcție în zona străzii Mațnev, iar autoritățile publice locale din Varnița au declarat că problema este una mult mai complexă deoarece Varnița este practic unica sau una din puținele localități din Moldova, care încă nu are definitivat hotarul administrativ al localității, deoarece administrația municipală din Tighina (Bender) este controlată de regimul de la Tiraspol, iar localitatea Varnița, în viziunea acestora, este o suburbie a municipiului Tighina. Experiențele anterioare ale instalării unor garduri, obstacole sau posturi suplimentare demonstrează că administrația ilegală din Tiraspol ignoră cu desăvârșire chiar și angajamentele asumate în cadrul formatului de discuții, inclusiv în cadrul Comisiei Unificate de Control, spre exemplu, blocajele din Doroțcaia, Pohrebea etc.”, notează „Promo-LEX”.
Biroul Politici de Reintegrare a comunicat recent pentru zonadesecuritate.md că acest caz se află în vizorul autorităților și că va fi sesizat reprezentantul politic de la Tiraspol pentru a clarifica situația și a oferi explicații.
„Au demarat investigațiile de resort pe linia de activitate a Inspectoratului de poliție Bender, delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control și a comandantului militar superior al contingentului de pacificatori din partea Republicii Moldova. Se elucidează toate circumstanțele și se întreprind măsurile necesare în vederea respectării regimului Zonei de Securitate”, se arată în răspunsul Biroului.