Politic

Parlamentul a denunțat o nouă serie de acorduri încheiate pe plarforma CSI

Republica Moldova continuă să se retragă treptat din Comunitatea Statelor Independente. Parlamentul a denunțat o nouă serie de acorduri încheiată pe această platformă. Drept argumente, autoritățile spun că țara noastră nu beneficiază de pe urma acordurilor cu CSI din cauza colaborării proaste cu partea rusă.

Unul dintre acordurile denunțate se referă la colaborarea în domeniul pregătirii specialiștilor subdiviziunilor antiteroriste în statele membre ale CSI. Proiectul a stârnit nemulțumirea deputaților Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.

„Considerăm oportună denunțarea prezentului acord și încetarea efectelor pentru Republica Moldova, având în vedere faptul că pe parcursul ultimilor ani SIS nu a beneficiat de prevederile acordului menționat și nu a delegat specialiști la studii în spațiul CSI. Nu sunt remarcate eventuale riscuri care ar afecta interesele Republicii Moldova și nu sunt identificate consecințe în raport cu părțile la tratat”, a spus Alexandru Musteață.

Acum la moment, arde să-l denunțăm? Care-i necesitatea? Pentru că doi ani n-ați delegat dumneavoastră pe nimeni încolo? Doar de atâta?”, a declarat deputatul BCS, Adrian Lebedinschi.

Cu toate acestea, proiectul a fost aprobat. Un alt acord se referă la colaborarea Ministerului Securității Naționale al Republicii Moldova și Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse, întocmit la Chișinău în 1994. Președintele Parlamentului a sugerat că denunțarea acestui acord este necesară pentru ca țara noastră să nu mai fie sub influențele rusești.

„Serviciul de Informații Externe, necătând la faptul că noi nu mai vrem să mai colaborăm, ei încearcă să colaboreze. Unilateral colaborează. Vă rog să îi descurajăm, să le spunem: „Mulțumim, e deajuns treizeci de ani de «colaborare»"”, a spus Igor Grosu.

Celelalte acorduri denunțate se referă la Forțele Armate și Trupele de Grăniceri, dar și la cooperarea statelor CSI și ajutorul reciproc în timpul în cazul producerii situațiilor excepționale. Anterior, pe fundalul agresiunii ruse în Ucraina, autoritățile de la Chișinău au anunțat că Republica Moldova se va retrage treptat din Comunitatea Statelor Independente controlată de Rusia.

Citește mai mult