Social

1 noiembrie va fi Ziua Națională a Radioului în Republica Moldova. Vlad Țurcanu: Se restabilește un adevăr istoric

Ziua Națională a Radioului va fi sărbătorită pe 1 noiembrie. Aniversarea marchează prima emisie radio din România, în 1928. Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de lege. Inițiativa le aparține directorilor Teleradio-Moldova care se distanțează în acest fel de tradiția sovietică și restabilesc un adevăr istoric - primele unde radio au ajuns în actualul teritoriu al Republicii Moldova prin deschiderea postului de la București.

Moldova 1
Sursa: Moldova 1

Alo, alo, aici Radio București!

Așa a început emisia oficială Radio România pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00. Ulterior postul de radio s-a extins la Chișinău. În 1939, a fost fondată stația regională Radio Basarabia și instalată o antenă care acoperea întreaga regiune. Potrivit inginerului român Mihai Konteschweller, postul Radio Basarabia a fost auzit chiar și la Moscova. Sovieticii creaseră în 1930 la Tiraspol un post de radio pentru a disemina idei antiromânești în Basarabia.

„La 1 noiembrie 1928, s-a lansat primul semnal radio în acest teritoriu care acum se numește Republica Moldova. A fost o inițiativă pe care am depus-o la guvern. Și suntem mulțumiți că guvernul a răspuns acestei inițiative, astfel încât să restabilim adevărul istoric în ceea ce privește obârșia radioului național.”, susține directorul general Teleradio-Moldova, Vlad Țurcanu. „Avem o echipă tânără aici și suntem siguri că într-o perioadă previzibilă, vom deveni nu pur și simplu buni, ci cei mai buni, încercând în felul acesta să îndreptățim așteptările publicului. Suntem o instituție finanțată din buget și în opinia noastră, cu bani publici ar trebui să fim cei mai buni de pe piața radio.”, a declarat Vlad Țurcanu pentru Moldova 1.

artdeco-modernist.blogspot.com (Radio Basarabia în 1941)
Sursa: artdeco-modernist.blogspot.com (Radio Basarabia în 1941)

Antena și clădirea Radio Basarabia au fost detonate de sovietici în 1941. Radio Moldova, reinstituit de sovietici, se revendica drept moștenitorul postului înființat la Tiraspol în perioada interbelică. Totuși actuala conducere a companiei Teleradio-Moldova a renunțat la această tradiție.

Moldova 1
Sursa: Moldova 1

„Radioul a rezistat dictaturilor, războaielor și concurenței cu televiziunea.”, comunică responsabilii de la guvern în nota informativă.

„Cu această ocazie, vreau să-i încurajez pe cei tineri, din școli, de la universități, dar și amatorii care se ocupă de radiocomunicații. Vreau să spun că în situațiile cele mai dificile, atunci când inclusiv se produc catastrofe, unicele ne rămân undele radio tradiționale. Felicitări tuturor și celor care transmit undele radio, adică fac tehnologia, dar și celor care ne vorbesc la radio.”, a spus prim-ministrul Dorin Recean la ședința guvernului de vineri, 27 octombrie 2023.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult