Social

De Revelion, numărul apelurilor la Serviciul 112 crește după miezul nopții

Pentru pompieri, medici, polițiști dar și pentru operatorii de la Serviciul 112, noaptea dintre ani nu este una liniștită. Apelurile de urgență sunt recepționate în continuu, iar numărul acestora crește, de regulă, după miezul nopții.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Peste 470 de pompieri și salvatori vor fi la datorie în noaptea dintre ani, gata să vină în ajutorul oamenilor care s-au pomenit în situații de risc. Stingerea incendiilor, deblocare de ușă, acordarea primului ajutor calificat, sunt printre principalele situații la care sunt solicitați.

„În noaptea dintre ani, tradițional angajați IGSU vor fi la datorie. În majoritatea cazurilor vorbim despre intervenția pompierilor la lichidarea incendiilor, vorbim de intervenție de deblocare în diferite accidente, atunci când este nevoie de deblocare și descarcerare”, menționează ofițerul de presă al IGSU, Liliana Pușcașu.

Polițiștii vor fi și ei la datorie. Ei spun că numărul solicitărilor crește după miezul nopții.

„În noaptea de Revelion va fi număr suficient al angajaților de poliție care vor asigura pacea și ordinea publică în toată Republica Moldova. Sunt conflicte, pe parcursul nopții, certuri”, spune șeful adjunct al INSP, Alexei Grosu.

La celălalt capăt al firului vor activa operatori de la 112, primii care intră în contact cu persoanele care au nevoie de ajutor. Și ei spun că după miezul nopții crește numărul apelurilor, inclusiv al chemărilor false.

„Conflicte, bătăi, își amintesc toate supărările din ani precedenți și din viață. În noaptea de Revelion foarte multe probleme au fost cu artificiile, din motiv că nu știu cum să le folosească corect și am avut foarte multe persoane traumatizate”, povestește operatorul 112 Anastasia Vlas.

„În mare parte copii cu febră, careva intoxicații cu alimente. În noaptea de ajun erau incidente cu artificii, petarde sau alte pirotehnice”, spune Nicolae Arsenii, un alt operator al Serviciului 112.

Totodată, în noaptea de Revelion la datorie vor fi și angajați ai Poliției de Frontieră care vor asigura controlul și supravegherea frontierei de stat. La datorie vor fi și medicii.

Citește mai mult