Social

Curtea Constituțională a respins cererea deputaților PCRM, care au contestat eliberarea lui Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror general

Curtea Constituțională a respins cererea deputaților PCRM care au solicitat examinarea constituționalității Decretului președintelui Republicii Moldova privind eliberarea lui Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror general. Înalta Curte concluzionează că autorii sesizării nu au prezentat suficiente argumente.

„Analizând argumentele prezentate în susținerea cererii de suspendare, președintele Curții observă că autorii nu au prezentat niciun argument privind riscurile afectării vreunui domeniu stabilit de Legea cu privire la Curtea Constituțională și Codul jurisdicției constituționale prin Decretul contestat. Prin urmare, președintele respinge cererea formulată”, se arată în hotărârea Curții Constituționale.

Precizăm că deputații comuniști au depus pe 2 noiembrie o sesizare la Curtea Constituțională, solicitând examinarea constituționalității Decretului șefului statului de eliberare din funcție a lui Stoianoglo. De asemenea, aceștia au cerut și suspendarea acțiunii Decretului până la examinarea cauzei în fond.

Pe 26 septembrie, Maia Sandu a semnat Decretul privind eliberarea lui Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror general.

Administrația Prezidențială au explicat că semnarea Decretului vine în contextul recomandărilor Uniunii Europene de a asigura suplinirea funcției de Procuror General și a obligațiilor Republicii Moldova de a îndeplini condiționalitățile din sistemul justiției, dar și ținând cont de faptul că pronunțarea unei decizii de către instanțele judecătorești pe constatarea legalității eliberării din funcție a lui Alexandr Stoianoglo de către CSP este tergiversată.

Citește mai mult