Politic

Igor Grosu: Decizia Comisiei Europene ne determină să fim și mai hotărâți în procesul de transformare a Republicii Moldova

Decizia de astăzi a Comisiei Europene determină autoritățile Republicii Moldova să fie mai hotărâte în procesul de transformare a Republicii Moldova prin reformele pe care le fac, a declarat președintele Parlamentului Igor Grosu.

„Salutăm decizia Comisiei Europene prin care recomandă începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Această decizie ne determină să fim și mai hotărâți în procesul de transformare a Republicii Moldova prin reformele pe care le facem. Aceste reforme sunt în primul rând pentru cetățenii noștri, care merită să trăiască într-o țară sigură și liberă.

Uniunea Europeană nu este doar un viitor mai bun pentru copiii noștri, Uniunea Europeană înseamnă un prezent mai bun pentru moldoveni, înseamnă o economie puternică, sate și orașe dezvoltate, siguranță și securitate, prieteni de nădejde. Avem în față un drum clar, știm unde mergem - vrem să construim Moldova europeană acasă. Vom reuși prin unitate, alegeri înțelepte și foarte multă muncă”, a scris Igor Grosu pe Facebook.

Menționăm că, miercuri, 8 noiembrie, Comisia Europeană a recomandat deschiderea negocierilor de aderare pentru Republica Moldova, Ucraina și Bosnia și Herțegovina, precum și acordarea statutului de țară candidată Georgiei.

Citește mai mult