Regional

Găgăuzii au sărbătorit Kasîm. Sărbătoarea populară semnifică încheierea recoltării și pregătirea de iarnă

De sărbătoarea Kasîm, gospodarii terminau lucrările agricole, iar în beciuri deja se matura vinul. Tradiția este respectată și în prezent. Oamenii se adună ca să discute despre rezultatele anului agricol.

usembassy.gov/ro
Sursa: usembassy.gov/ro

Locuitorii din autonomia găgăuză sărbătoresc la 8 noiembrie Kasîm, una dintre sărbătorile populare ale găgăuzilor, marcată tradițional în ziua când creștinii ortodocși de stil vechi îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie.

Evenimentul este sărbătorit în primul rând de oamenii care se ocupă de cresterea oilor și a caprelor, precum și de cei care poartă numele Dumitru.

VOX: „În această zi, noi luam oile, eu le-am luat un pic mai devreme. Sunt deja acasă, la iernat.”;

„Până în această zi, până la sărbătoare, am strâns tot fânul, am recoltat strugurii, am făcut curățenie în grădină.”;

„Avem dispoziție bună. Îi servim pe toți cu gozleme, caurma sau șurpa.”

Oamenii prezenți la eveniment au privit și ascultat dansuri și cântece populare ale găgăuzilor și au putut gusta din bucatele tradiționale.

„Această sărbătoare este foarte importantă pentru găgăuzi. Oile sunt aduse de la pășuni, iar toate lucrările agricole sunt încheiate. Lumea se pregătește de iarnă. Au făcut murăturile, iar vinul nou a fost turnat în butoaie”, relevă muzeograful Anna Gaidarji.

De sărbătoarea Kasîm, în Găgăuzia este zi liberă.

Sărbătoarea Kasîm semnifică încheierea recoltării și pregătirea de iarnă. În această zi, proprietarii de oi își numără animalele, plătesc munca ciobanilor și mână oile în ocol pentru iernat.

În limba găgăuză „kasîm” este denumirea populară a lunii noiembrie. În această zi, în fiecare localitate din regiune sunt organizate servicii divine și mese de sărbătoare, inclusiv în municipiul Ceadîr-Lunga, unde este sărbătorit hramul localității.

Citește mai mult