Meci mare cu arbitru de top! Un britanic va oficia partida Republica Moldova - Albania din preliminariile EURO-2024
Scoțianul William Collum va arbitra marele meci de vineri Republica Moldova-Albania din preliminariile Campionatului European din 2024. Acesta are 44 de ani și este arbitru FIFA începând cu anul 2007.
William Collum va fi ajutat la cele două tușe de Francis Connor și David McGeachie, iar arbitru de rezervă va fi Kevin Clancy. Cavalerul fluierului este cel mai apreciat arbitru scoțian în activitate.
William Collum a arbitrat 7 meciuri în actuala ediție de campionat a Scoției dar și două partide din faza grupelor cupelor europene: Crvena Zvezda Belgrad-Young Boys Berna din grupele Ligii Campionilor și Rennes-Panathinaikos Atena din grupele Ligii Europei.
După partida cu Albania, "tricolorii" se vor deplasa în Cehia, unde pe 20 noiembrie de la ora 21:45 vor susține ultimul meci din această campanie preliminară. Ambele confruntări vor fi transmise în direct și în exclusivitate de postul național de televiziune, Moldova 1.