Mitropolia Moldovei nu se leapădă de biserica rusă și îi va caterisi pe cei ce părăsesc samavolnic jurisdicția eclezială
Mitropolia Moldovei a respins propunerea unui grup de clerici care, în frunte cu parohul Bisericii „Sfântul Dumitru” din Chișinău, a propus trecerea întregii structuri la Patriarhia Română. Decizia a fost luată în această dimineață în cadrul unei ședințe la mitropolie unde s-au adunat fețe bisericești din întreaga țară. Semnatarii adresării s-au arătat nemulțumiți că Patriarhul rus Kirill sprijină războiul dus de Rusia în Ucraina. De cealaltă parte, reprezentanții Mitropoliei Moldovei spun că vor păstra legătura cu Biserica Ortodoxă Rusă.
„Clerul și poporul rămâne fidel Bisericii Ortodoxe din Moldova și Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir. Nu vor fi inițiate discuții privind aderarea Bisericii Ortodoxe din Moldova la Patriarhia Română sau la alte structuri. Raportul nostru cu Biserica Rusă va fi în continuare unul pașnic și de comuniune liturgică. Atunci când Mitropolitul Vladimir va găsi de cuviință va merge la Moscova”, a spus episcopul Ioan Moșneguțu, vicar al Mitropoliei Moldovei.
Protoiereul Pavel Borșevschi s-a pronunțat, înaintea ședinței, asupra existenței unei singure biserici, dar în subordinea Patriarhiei Române.
„Urmează să avem o singură biserică în Republica Moldova, numaidecât în Patriarhia Română sau cum se va vedea mai departe. Dar noi așa vrem. Absolut nu este alt plan decât o singură biserică, cum mărturisim în simbolul credinței”, a menționat protoiereul Pavel Borșevschi.
În cadrul ședinței, clericii au aprobat și o declarație potrivit căreia Biserica Ortodoxă din Moldova își păstrează statutul ei actual și „va funcționa după toate sfintele rânduieli”.
Iar „practică neîntemeiată și defectuoasă de a părăsi samavolnic jurisdicția eclezială și de a adera la alte entități religioase, fără carte canonică din partea ierarhului, va fi sancționată în strictă conformitate cu Dreptul Canonic – caterisire”, se spune în „Apelul Consiliului eparhial extins al Eparhiei Chișinăului a Bisericii Ortodoxe din Moldova către cler și popor, în contextul provocărilor actuale”.
Mitropolia Moldovei a pierdut în ultima perioadă mai mulți preoți și enoriași din cauza că Biserica Ortodoxă Rusă susține războiul din Ucraina. Aceștia au trecut la Mitropolia Basarabiei, subordonată canonic Patriarhiei Române.