În municipiul Bălți, au votat până la această oră peste 16 mii de alegători, ceea ce constituie circa 16%
Alegerile locale se desfășoară și în nordul tării. Jurnalista Moldova 1, Valeria Tabîrță, se află la o secție electorală din municipiul Bălți și relatează.
În municipiul Bălți, la secția de votare nr. 2/8, președintele biroului electoral spune că secția s-a deschis fără întârziere, la ora șapte dimineața, iar până în prezent nu au fost înregistrate încălcări.
La această secție de votare sunt așteptați peste 1400 de alegători.
În total, la Bălți au fost deschise 60 de secții de votare. Bălțenii au de ales pentru funcția de primar între doi candidați, care în primul tur s-au bucurat de cea mai mare încredere din partea oamenilor. Până în prezent, în municipiul Bălți au votat peste 16000 de persoane, ceea ce constituie circa 16%.
Deocamdată, cei mai activi sunt alegătorii de vârsta a treia - de la 56 până la 65 de ani. În rândul tinerilor, prezența la vot este mai mică. Dacă e să comparam cu primul tur al alegerilor, acum prezența este mai mică. Acest lucru se observă și la această secție, unde abia de mai vedem câte un alegător.
Oamenii cu care am reușit să discutăm au spus că își doresc drumuri bune, iluminat stradal modern, mai multe terenuri de joacă pentru copii și un oraș mai confortabil și mai curat.