Un singur candidat a depus dosarul la concursul pentru funcția de procuror general, anunțat de CSP
Doar un candidat a depus dosarul la concursul pentru funcția de procuror general, anunțat acum o lună de Consiliul Superior al Procurorilor. Termenul limită de depunere este astăzi, ora 17:00.

Potrivit Regulamentului, aprobat anterior de CSP, dacă până atunci în concurs nu se va înscrie măcar încă un candidat, termenul de depunere a dosarelor de participare va fi prelungit. Anunțul a fost făcut de către ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.
„Până la ziua de ieri aveam și eu informația că a fost depus un singur dosar. Însă și astăzi, pe parcursul zilei curge termenul de depunere a dosarelor până la ora 17:00, după care ne vom convoca cu membrii Consiliului Superior al Procurorilor într-o ședință. Vom vedea câte dosare sunt. În cazul în care sunt dosare insuficiente, potrivit legislației în vigoare, vom dispune prelungirea.”
Candidații pentru funcția de procuror general trebuie să aibă o experiență profesională de cel puțin 10 ani în domeniul dreptului, obținută în jurisdicția Republicii Moldova sau jurisdicții străine, inclusiv în organizații internaționale, dintre care cel puțin 5 ani în funcția de judecător, procuror, avocat sau ofițer de urmărire penală. De asemenea, candidatul trebuie să fie apolitic și să nu fi desfășurat activități cu caracter politic în ultimii trei ani.
Amintim că, la sfârșitul lunii septembrie, președinta Maia Sandu a semnat decretul prin care l-a demis pe Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror general. Stoianoglo a fost suspendat din funcție în toamna anului 2021, în urma unor percheziții desfășurate în biroul de serviciu și la domiciliul său. Acestuia i-au fost înaintate mai multe capete de acuzare: corupere pasivă, fals în declarații, abuz în serviciu și depășirea atribuțiilor de serviciu.
După suspendarea lui Stoianoglo, interimatul funcției de procuror general l-a ocupat procurorul Dumitru Robu, iar în prezent acest interimat este exercitat de către fostul adjunct al Procuraturii Anticorupție, Ion Munteanu.