Igor Grosu, întrevedere cu omologul său austriac Wolfgang Sobotka: Republica Moldova este pregătită să înceapă negocierile de aderare la UE
Republica Moldova este pregătită să înceapă negocierile de aderare la Uniunea Europeană și mizează pe votul Austriei în luarea deciziei în acest sens, în decembrie, de către Consiliul European. Declarația a fost făcută la Viena, Austria, de către președintele Parlamentului, Igor Grosu, aflat într-o vizită oficială în această țară.
La Viena, Igor Grosu a avut o întrevedere cu omologul său austriac, Wolfgang Sobotka, Președintele Consiliului Național al Republicii Austria.
Cei doi președinți de parlament au discutat despre realizările obținute de Republica Moldova pe cale integrării europene și reformele care urmează a fi finalizate cum ar fi reforma justiției și procesul de deoligarhizare, securitatea energetică și întărirea instituțiilor statului pentru a face față tuturor provocărilor, se arată în comunicatul Legislativului.
„Aflându-mă la Viena, încă o dată mă conving că Republica Moldova are prieteni de nădejde în țările Uniuni Europene și buni susținători ai țării noastre”, a remarcat Igor Grosu.
Grosu a reiterat că Republica Moldova este pregătită să înceapă negocierile de aderare în cel mai scurt timp posibil.
„Președintele Parlamentului a menționat că țara noastră se află, în prezent, într-un amplu proces de autoevaluare a conformității legislației naționale cu acquis-ul comunitar”, se mai arată în comunicat.
Oficialii s-au înțeles să intensifice colaborarea în cadrul grupului de prietenie, dar și în cadrul comisiilor de specialitate.
La Viena, Igor Grosu a purtat discuții și cu membrii Grupului parlamentar de prietenie Republica Austria-Republica Moldova, precum și cu cei din Comisia parlamentară pentru politică externă.
Șeful Legislativului de la Chișinău a apreciat sprijinul oferit de parlamentarii austrieci procesului d eintegrare europeană a Republicii Moldova prin desfășurarea unor proiecte ce țin de dezvoltarea infrastructurii, agriculturii, energiei verzi și industriei.
În încheierea vizitei la Parlamentul austriac, Igor Grosu a declarat că Republica Moldova mizează pe votul Austriei la Consiliul European din decembrie de la Bruxelles, în care se va decide deschiderea negocierilor de aderare la UE a Republicii Moldova.
Igor Grosu a avut și o întrevedere cu cu ministrul Federal pentru Afaceri Europene și Internaționale, Alexander Schallenberg. Discuțiile s-au axat pe ultimele evoluții în procesul de implementare a celor nouă recomandări emise de Comisia Europeană pentru Republica Moldova.
”În cadrul întrevederii, am subliniat angajamentul și hotărârea legislativului față de agenda de reforme, menționând că suntem în mijlocul unui amplu proces de echivalare a legislației națională cu cea europeană. De asemenea, facem aceste reforme pentru a avea instituții reziliente care să combată corupția, să consolideze democrația și să creeze un mediu atractiv pentru investitori. În context, am declarat că vom continua să ne facem temele pentru acasă, astfel încât să avem decizia pozitivă a Consiliului Europei privind deschiderea negocierilor de aderare până la sfârșitul acestui an”, a scris Igor Grosu pe pagina sa de Facebook.
Menționăm că președintele Parlamentului, Igor Grosu, însoțit de o delegație parlamentară, efectuează o vizită oficială în Republica Austria, în perioada 21-23 noiembrie. Marți, Igor Grosu a avut o întrevedere cu cetățenii moldoveni stabiliți în Austria.