Dorin Recean, în vizită la Călărași: „Guvernul va continua să susțină implementarea proiectelor de modernizare a localităților”
Reforma administrației publice pentru anii 2023-2030 și amalgamarea localităților au fost discutate la Călărași în cadrul vizitei întreprinse de premierul Dorin Recean. Premierul a subliniat importanța colaborării între Guvern și administrațiile locale și a încurajat aleșii locali să identifice soluții optime pentru a rezolva problemele comunităților pe care le conduc, se arată în comunicatul Guvernului.
*„Localități confortabile, cu infrastructură modernă și servicii publice accesibile și de calitate - sunt doar câteva din prioritățile pe care primarii aleși din raionul Călărași trebuie să le realizeze în următorul mandat.
În ultimii doi ani, raionul Călărași a beneficiat de finanțare pentru 32 de proiecte de dezvoltare locală în cadrul programelor „Satul European” și „Satul European Expres”. Aceste eforturi trebuie accelerate, iar Guvernul va continua să susțină implementarea proiectelor de modernizare și dezvoltare a localităților”*, a spus premierul Dorin Recean.
La Călărați, premierul a vizitat Complexul sportiv multifuncțional, construcția căruia se desfășoară în cadrul proiectului „Satul European”. Peste 1250 de copii de la trei instituții de învățământ din orașul Călărași, dar și cei 16 mii de locuitori ai orașului vor beneficia de condiții moderne pentru desfășurarea activităților sportive.
„O investiție în sport este o investiție în sănătatea și viitorul copiilor noștri. Prin asemenea proiecte oferim oamenilor condiții moderne și promovăm modul sănătos de viață”*, a spus premierul Dorin Recean.
Șeful Executivului a vizitat și incubatorul regional de afaceri, deschis în anul 2017. Cei 40 de rezidenți ai incubatorului beneficiază de consultanță din partea Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) și de programe oferite de stat.
Rezidenții au creat 100 de locuri de muncă, suma de afaceri fiind de 25 de milioane de lei. Unul din ei este importator de mașini electrice, iar în apropiere de incubator a fost construită o stație de alimentare pentru astfel de automobile. Alte afaceri țin de domeniul agriculturii, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, repararea autoturismelor, construcții, apicultură, semifabricate și produse din carne.
„Sunteți motorul economiei noastre - angajați oamenii din localitate și inspirați alți membri ai comunității, iar performanțele pe care le-ați obținut sunt remarcabile”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.
Potrivit premierului, Guvernul va continua să susțină antreprenorii prin digitalizarea afacerilor, dar și lansarea unor programe guvernamentale, din care face parte și programul „373”, prin care producătorii pot accesa credite accesibile pe termen lung pentru investiții.
Prim-ministrul Dorin Recean a vizitat și grădiniță „DoReMicii”, frecventată de peste 130 de copii și modernizată prin fonduri europene în cadrul programului de cooperare al Guvernului Germaniei. Termoizolarea și instalarea echipamentelor pentru utilizarea surselor regenerabile de energie a dus la reducerea cu 90% a cheltuielilor pentru întreținere.
Prim-ministrul Dorin Recean a îndemnat primarii să adopte practici de guvernare transparente și responsabile, dar s-a referit și la importanța implicării fiecărui cetățean în dezvoltarea comunităților.
„Orașul Călărași este un oraș european, cu oameni activi, care dezvoltă economia locală și îmbunătățesc condițiile de viață. Proiectele implementate în orașul Călărași sunt un model demn de urmat pentru toate localitățile din țară”, a menționat premierul Dorin Recean.