Social

CSP a prelungit concursul pentru funcția de procuror general până pe 29 noiembrie

Concursul pentru funcția de procuror general a fost prelungit până la data de 29 decembrie. Decizia a fost luată de membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), la solicitarea membrului CSP, Andrei Cebotari.

Precizăm că, pe 23 octombrie, CSP a anunțat concurs pentru selectarea procurorului general, iar marți, 22 noiembrie, a expirat termenul de depunere. În total, doar două persoane au depus dosarele de participare. Este vorba de avocatul Ilie Rotaru și procurorul general adjunct interimar, Igor Demciucin.

„Hotărârea va fi publicată pe pagina web oficială a CSP și poate fi contestată în condițiile legii. Totodată, am avut și opinia separată a trei membri în cadrul acestei hotărâri”, a declarat Angela Motuzoc, președinta CSP.

Întrebat de jurnaliști de ce doar doi candidați s-au înregistrat la concursul pentru funcția de procuror general, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a menționat că o parte din procurori încearcă să boicoteze reformarea justiției.

„Este o altă categorie care încă e timidă și nu devine suficient de vocală pentru a spune: da, domnule, trebuie să începem să reformăm procuratura. CSP sau următoarea componență actualizată după Adunarea generală care urmează să fie, eu sper să prindă la acest curaj și sper să apară și alți candiați”, a menționat Igor Grosu.

Concursul pentru funcția de procuror general a fost prelungit până la data de 29 decembrie.

Dosarul trebuie să conțină:

Postul de procuror general a devenit vacant după ce președinta Maia Sandu a semnat decretul prin care procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a fost eliberat din funcție.

Citește mai mult