VIDEO// Au prejudiciat cu aproape 4 milioane de lei clienții unei burse de criptomonede. Gruparea criminală, destructurată de polițiști
O grupare criminală specializată pe escrocherie și spălare de bani a fost destructurată de oamenii legii. Suspecții în comun cu cetățeni ai altor state au prejudiciat clienții unei burse de criptomonede cu aproape 4.000.000 de lei.

Potrivit Poliției, suspecții, din mai 2022 și până în prezent, au creat o platforma fictivă de tranzacționare a criptomonedelor, cu denumire și interfață identică unei platforme cu renume mondial. Așa cum clienții unor astfel de platforme le permit organizatorilor accesul la propriile fonduri, ca aceștia să efectueze tranzacții cu criptomonede, membrii grupului infracțional au profitat și și-au însușit banii clienților, în loc să efectueze tranzacțiile convenite.
Ulterior, din banii însușiți prin escrocherie, aceștia și-au cumpărat mașini și proprietăți de lux în Chișinău și București.
„Prin urmare, una din victime a informat autoritățile de drept, care au pornit investigațiile penale și au desfășurat percheziții. Astfel, în cadrul percheziției, din localul unei săli de jocuri computerizate și de realitate virtuală, din Chișinău, ce aparține unui membru al grupului criminal organizat menționat, a fost ridicată tehnică, inclusiv de calcul, console pentru jocuri, în scopul cercetării informației privind faptele penale investigate și deciderii privind aplicarea măsurii asiguratorii în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin infracțiune”, precizează IGP.
La solicitarea PCCOCS, au fost aplicate sechestre asupra bunurilor cumpărate de către aceștia în Moldova și România, de peste 1.500.000 de lei, în vederea eventualei confiscări, pentru recuperarea prejudiciului cauzat. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.