LIVE// Președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanchuk, susține un discurs în fața deputaților de la Chișinău
Președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanchuk, susține un discurs în ședința plenară de joi a Parlamentului Republicii Moldova. Ulterior, deputatul ucrainean va avea o întrevedere cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, urmată de declarațiile de presă ale celor președinți de Parlament.
În perioada 30 noiembrie - 1 decembrie 2023, șeful legislativului ucrainean efectuează o vizită oficială în Republica Moldova. Aceasta este prima vizită la Chișinău a lui Ruslan Stefanchuk în calitate de președinte al Radei Supreme de la Kiev.
Recent, Parlamentul Republicii Moldova și Rada Supremă a Ucrainei au încheiat un Memorandum de înțelegere. Documentul are drept scop intensificarea relațiilor parlamentare bilaterale și conjugarea eforturilor instituțiilor parlamentare din cele două țări în apropierea de UE.