Bogdan Aurescu: Reuniunea miniștrilor de Externe este „o expresie a solidarității aliate cu flancul estic
Republica Moldova va participa în premieră, formal, la reuniunea miniștrilor de Externe ai Alianței Nord-Atlantice (NATO), care va avea loc la București la data de 29 și 30 noiembrie.
Principalele subiecte discutate în cadrul reuniuni vor fi ajutorul pentru Ucraina și revizuirea strategiei față de China. Aceasta este cea mai importantă reuniune NATO de la Summit-ul de la Madrid.
Miniștrii de externe din statele membre NATO se reunesc la București în contextul în care Ucraina are nevoie de sprijin după cum a insistat Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.
„Președintele Putin eșuează în România și răspunde cu mai multă brutalitate, cu valuri de atacuri, deliberate cu rachete asupra orașelor și infrastructurii civile privându-i pe ucraineni de căldură, lumină și hrană”, a menționat Jens Stoltenberg.
Din perspectiva României, reuniunea miniștrilor de Externe este „o expresie a solidarității aliate cu flancul estic”.
„O reuniune foarte relevantă care confirmă rolul și profilul României în NATO, în același timp indică importanța strategică a Mării Negre pentru securitatea euroatlantică, deci și pentru România”, a menționat ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu,
Într-un interviu acordat pentru Agerpres.ro, șeful diplomației de la București a vorbit și despre participarea Republicii Moldova, în premieră, în cadrul unui astfel de format. „Am asistat deja repetat la ample întreruperi ale livrărilor de energie electrică în urma atacurilor asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. De asemenea, au avut loc încălcări în flagrant ale spațiului aerian cu rachete de croazieră rusești, care sunt în fapt încălcări ale neutralității Republicii Moldova. Discuțiile din cadrul Reuniunii ministeriale vor viza prioritar creșterea rezilienței statelor partenere NATO din vecinătatea noastră imediată”, a spus ministrul Afacerilor Externe al României Bogdan Aurescu.
În România, la reuniunea miniștrilor de Externe NATO, va participa și secretarul de stat american, Antony Blinken „cum va fi abordată provocarea Chinei este un alt dosar la care ministeriala NATO va trebui să contureze un răspuns. Beijingul își intensifică modernizarea militară, își sporește prezența de la Marea Baltică la Balcanii de Vest încercând să capete controlul asupra infrastructurii critice.
Ministeriala NATO de la București are loc la exact 20 de ani de la momentul de la care NATO invită România să i se alăture.