Social

O misiune tehnică a OMS a venit la Chișinău. Dezvoltarea și asigurarea calității serviciilor medicale, pe agendă

O misiune tehnică a Biroului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății pentru Europa a venit în Republica Moldova. Misiunea condusă de Șeful Biroului OMS de la Atena pentru calitatea serviciilor medicale și siguranța pacientului, Joao Breda, a avut o întrevedere cu secretarul de Stat la Ministerul Sănătății, Angela Paraschiv.

În cadrul întâlnirii s-a pus în discuție dezvoltarea și asigurarea calității serviciilor medicale și siguranței pacienților și anume: dezvoltarea structurilor de management al calității ca subdiviziuni structurale distincte în cadrul spitalelor, controlul infecțiilor asociate asistenței medicale, controlul rezistenței la antimicrobiene, dar și fortificarea domeniului de evaluare și acreditare în sănătate.

Misiunea tehnică s-a aflat la Chișinău trei zile, timp în care experții s-au întâlnit cu personalul medical din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Agenției de Transplant, Centrului Național de Transfuzie a Sângelui, Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.

Biroul OMS din Republica Moldova susține constant inițiativele lansate de Ministerul Sănătății în vederea îmbunătățirii accesului universal al populației la servicii medicale de calitate și sigure, o componentă-cheie în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

Citește mai mult