Interviu ÎN CONTEXT// Ivan Țurcan: Mulți copii, vorbitori de limbă rusă, merg la școli cu predare în limba română din stânga Nistrului
În cele opt instituții de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană avem foarte mulți copii care provin din familii vorbitoare de limbă rusă. Este o tendință înregistrată în ultimii ani, fapt ce denotă că limba română devine o limbă a posibilităților, a perspectivelor socio-economice și în regiunea transnistreană începe să se înțeleagă acest fapt. Declarația îi aparține lui Ivan Țurcan, șef al Secției analitico-informaționale a Biroului pentru Politici de Reintegrare, și a fost făcută în emisiunea ÎN CONTEXT, de la Moldova 1.
Găsiți mai jos textul interviului.
Radu Osipov: Așadar, au fost probleme la un moment dat cu aceste școli de limbă română din regiunea transnistreană, cu sediile, chirii imense pe care trebuiau să le plătească. Cu ce se confruntă acum profesorii, administratorii școlilor, elevii, părinții? Și cum ar putea fi ajutați?
Ivan Țurcan: Întâi de toate ar trebui să aducem o scurtă clarificare despre ceea ce vorbim. Deci când vorbim despre școli cu predare în limba română din regiunea transnistreană, noi ne referim la cinci licee și trei gimnazii. Un gimnaziu și un liceu în orașul Bender, un liceu în orașul Tiraspol, un liceu în orașul Grigoriopol, dar care, de la începutul anilor 2000, a fost evacuat din localitate și în prezent își face studiile în satul Doroțcaia. Un liceu în orașul Dubăsari, „Mihai Eminescu”, care la momentul dat se află la Corjova, Gimnaziul Corjova, de asemenea, Gimnaziul Roghi și Liceul Teoretic „Evrika”.
În dependență de geografie, în dependență de istoricul și background-ul cu care vin aceste instituții de învățământ, problemele cu care se confruntă sunt diverse. Întâi de toate, trebuie să ne referim la faptul că aceste instituții de învățământ, în marea lor majoritate, nu au sedii proprii. Deci, sediile în care activează cinci dintre ele sunt închiriate de la regimul din Tiraspol.
Deci, asta înseamnă mai puțină predictibilitate și imposibilități pentru investiții mai mari. Aceasta înseamnă imposibilități de a dezvolta infrastructura educațională și studiile extracurriculare. Bunăoară, în cazul Liceului „Evrika”, după anul 2004, când Tiraspolul a încercat cu forța să preia sediile, „Evrika” a rămas fără sediul în care Republica Moldova a investit milioane de lei.
Iar Liceul din Grigoriopol „Ștefan cel Mare și Sfânt”, zilnic, copiii și cadrele didactice parcurg mai mult de 25 km pentru a avea acces la studii în limba română. Deci sunt distanțe enorme. Mai luăm în considerare și faptul că ei împart sediul cu Liceul Teoretic Doroțcaia, ceea ce înseamnă că își fac studiile după-masă. Asta înseamnă că și foarte târziu își termină orele de studii. Sediile care sunt închiriate sunt de regulă neadaptate în complexitate, pe deplin, la procesul educațional, ceea ce înseamnă adeseori improvizări în procesul de studiu, după cum m-am referit.
Radu Osipov: Există aceste grupuri de lucru pe subiecte în parte, ce demers are Biroul pentru Politicii de Reintegrare pentru a îmbunătăți condiția acestor copii care învață acolo sau chiar pentru a recupera sediile școlilor?
Ivan Țurcan: Pe platforma grupurilor de lucru pentru educație, de regulă, ne referim la problemele curente cu care se confruntă aceste opt instituții de învățământ. Sunt problemele de liberă circulație. Anul pandemiei, spre exemplu, a fost unul foarte problematic, dar și înainte de aceasta problemele nu erau mai puține. Și până în prezent ei se confruntă cu varii dificultăți. Dificultăți la transportarea materialelor didactice, la circulația copiilor, sunt periodic interogări despre scopul deplasării sau la efectuarea unor reparații. Deci, destinatarul final este instituția de învățământ, în opinia așa-ziselor structuri locale, aceste instituții de învățământ, chipurile, ar face și alte lucrări, ceea ce nu este adevărat.
La grupul de lucru de asemenea discutăm inclusiv problemele întoarcerii sediilor. Nu vedem o prea mare deschidere din partea Tiraspolului. Aici este un moment trist, pentru că sunt instituții de învățământ unde problema aceasta se resimte mult mai puternic. Și dreptul copilului este unul primar. Întâi de toate, trebuie să ținem cont și de lucrul ăsta.
Radu Osipov: Vorbim despre aceste opt școli cu predare în limba română, dar există și învățământul gestionat chiar de regimul secesionist de la Tiraspol. Care este situația acolo pentru că se discută mereu despre o încercare de rusificare forțată a învățământului. Și în anii 2000 chiar a existat tentativa de a închide aceste școli administrate de Guvernul constituțional?
Ivan Țurcan: Bine, despre tentativele de închidere ar trebui să fim corecți și să spunem că, în percepția Tiraspolului, ele au fost incomode încă din anii 90. De la înființarea acestora, tentative, presiuni au fost enorme și, grație patriotismului și dedicației administrațiilor instituțiilor de învățământ, părinților și copiilor care au dorit să-și facă studiile acolo, ei au rezistat și rezistă în continuare.
Problemele sunt în continuare și tentativele au fost și la începutul anilor 90 - sfârșitul anilor 90, începutul anilor 2000. Acum ele au evoluat într-o formă mai ușoară, dar ele oricum continuă a fi prezente. Și modalități în sensul dat sunt foarte multe la care recurge Tiraspolul.
Aunci când vorbim despre educația în regiunea transnistreană, publicul larg își amintește de acele opt instituții de învățământ cu predare în limba română, pentru că ele sunt subordonate Ministerului Educației și Cercetării. În lipsa unui control efectiv asupra regiunii, avem mai puține informații despre ceea ce se întâmplă nu doar cu sistemul educațional de pe malul stâng, dar și pe alte compartimente. Atunci noi am putea lua act din informațiile care apar în spațiul public pentru a vedea anumite realități, fenomene care au loc. Deci, din informațiile pe care noi le cunoaștem din spațiul public, repet, în lipsa unui control efectiv, nu este posibil să se efectueze vizitele pentru a te documenta la fața locului. În regiune ar mai activa încă 150 de școli, dintre care practic 120 ar fi cu predare în limba rusă, aproximativ 20 în limba română, în baza grafiei chirilice, trei - în limba ucraineană. Altele fiind mixte, ceea ce în fapt ar însemna de fapt în limba rusă, mai degrabă. Aceasta, deși în regiune componența etnică este de 1/3 sau chiar și mai mult vorbitori de română, ruși și ucraineni. Deci vedem niște decalaje substanțiale.
Deși, situația cu privire la școlile din regiune este una dramatică, ea devine și mai dramatică atunci când ne uităm la situația din învățământul preșcolar și la cel universitar. Din aproximativ 20.000 de copii care frecventează instituțiile preșcolare în regiune, aproximativ 19.000 le frecventează pe cele rusești.
Radu Osipov: Pentru că nu au unde să meargă în altă parte?
Ivan Țurcan: Pe de o parte. Bine, când m-am referit la numărul de școli, de exemplu, cu predare în română, în baza grafiei chirilice, care nu sunt subordonate Ministerului Educației și Cercetării, numărul de școli este unul măricel. Ar trebui să fie mult mai mare, dar dacă ne uităm, pe de altă parte, la cifrele care se referă la numărul de copii în aceste școli, totuși, vedem cam aceeași tendință. Școlile sau instituțiile de învățământ cu predare în română sunt subfinanțate, materialele didactice sunt învechite. Este cunoscut oricum faptul că cărțile care sunt transmit un mesaj destul de dur față de malul drept. Respectiv, în regiune, universitățile sunt în exclusivitate în limba rusă, limba română în baza grafiei chirilice fiind doar la Facultatea de Filologie, ceea ce ne dă de înțeles că în regiune are loc un proces masiv de rusificare a populației.
Se încalcă dreptul la educație în limba maternă, drepturi inalienabile. Școlile cu predare în limba română sunt o alternativă, o posibilitate pentru vorbitorii de română pentru a-și face studiile în propria limbă, în limba română.
Radu Osipov: Care ar fi primii pași pentru reintegrarea acestui sistem, chiar dacă el este controlat deocamdată de regimul de la Tiraspol? Mai ales că și Chișinăul este deschis pentru acei copii care vin din școlile gestionate de regimul transnistrean și îi primește în universități și așa mai departe.
Ivan Țurcan: Deschiderea Chișinăului, mai mult decât atât, este inclusiv și prin faptul că în aceste opt instituții de învățământ avem foarte mulți copii care provin din familii vorbitoare de limbă rusă. Deci, ei învață româna și își continuă studiile. În aceste opt instituții de învățământ este o tendință care în ultimii ani este mai mare decât în anii precedenți, deci limba română devine o limbă a posibilităților, a perspectivelor socioeconomice. Populația din regiunea transnistreană începe să înțeleagă lucrul ăsta. Și aceste posibilități sunt inclusiv pe malul drept, mai multe burse, locuri pentru tinerii care vin din regiune, care au terminat 11 clase pentru a face anul zero și a susține Bacalaureatul și astfel a se încadra în sistemul universitar de pe malul drept.
Dar ca măsuri de încadrare sistemică, întâi de toate, ar trebui să introducem sistemul de la Bologna. Este o problemă complicată cu multe variabile și multe nuanțe. Manualele, bunăoară, după care ei își fac studiile ar trebui revizuite, cel puțin o parte din ele. Și multe alte măsuri pe care Ministerul Educației și Cercetării ar putea să le facă.
Radu Osipov: Ce se poate de făcut cu această evidență pentru structurile paramilitare din regiunea transnistreană, pentru că și băieții care învață în școlile Ministerului Educației de la Chișinău sunt urmăriți de așa-numitele structuri militare?
Ivan Țurcan: Problema citațiilor ilegale parvenite de la așa-zisele structuri a fost de nenumărate ori subiect pe agenda grupurilor de lucru pentru educație. Tiraspolului, atât în cadrul acestor ședințe, dar și pe canalul de dialog stabilit în procesul de negocieri, i s-a comunicat despre inadmisibilitatea unor astfel de demersuri, despre riscul răspunderii legale a persoanelor care se fac responsabile de aceste măsuri. Tinerii din aceste opt instituții de învățământ sunt luați în evidență militară pe malul drept, respectiv nu vedem nici o logică și nici un sens ca tinerii să fie hărțuiți și distanțați de la procesul de studiu, or scopul lor primar ar trebui să-și facă studiile.
Radu Osipov: Vă mulțumesc pentru răspunsuri, vă mai așteptăm ÎN CONTEXT.
Ivan Țurcan: Vă mulțumesc.
