Bugetul pentru anul 2024, votat în prima lectură
Parlamentul a votat în prima lectură Proiectul bugetului de stat pentru anul viitor. Acesta prevede alocări majorate pentru copii, inclusiv creșterea indemnizației la nașterea copilului, majorarea salariilor cadrelor didactice cu 15 % și dublarea burselor studenților de la facultățile cu profil pedagogic. Potrivit documentului, datoria de stat prognozată pentru finele anului 2024 va constitui 125,5 miliarde de lei, dintre care 64,5 % va fi datoria de stat externă și 35,5 % – datoria de stat internă, iar deficitul bugetului de stat se estimează a fi în limita de 15,8 miliarde de lei sau 4,6 % din PIB.
De la 1 ianuarie 2024, indemnizația acordată la nașterea copilului va fi majorată până la 20 de mii de lei, iar salariile cadrelor didactice din țară vor crește cu 15 %. De asemenea, vor fi majorate alocările financiare pentru programul „Protecția familiei și copilului” și vor fi alocați bani pentru dezvoltarea satelor și orașelor, astfel încât familiile să beneficieze de condiții bune de trai acasă, iar copiii – de oportunități de dezvoltare.
Potrivit proiectului de buget, vor fi alocate peste 197 de milioane de lei pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii. Pentru dezvoltarea sistemului de transporturi și infrastructură sunt planificate mijloace în sumă de peste patru miliarde de lei.
Pentru subvenționarea sectorului agricol, dezvoltarea rurală și integrarea sectorului agroindustrial național în economia europeană în bugetul pentru anul 2024 sunt prevăzute alocații în mărime de 1.6 miliarde de lei. De asemenea, vor fi alocate 322,1 milioane de lei pentru eficiența energetică, 601,5 milioane de lei destinate Fondului Național de Dezvoltare Regională și Locală, dar și 175 milioane de lei pentru promovarea politicilor în domeniul protecției mediului.
Proiectul de lege prevede o creștere de 4,4 % a veniturilor bugetului public național față de volumul precizat în anul 2023 și va constitui peste 107 miliarde de lei. Cheltuielile se vor ridica la aproximativ 123 de miliarde de lei și vor fi mai mari cu peste 1,5 % comparativ cu anul 2023.
Totodată, veniturile bugetului de stat se estimează în sumă de peste 66 de miliarde, în creștere cu 1,3 % comparativ cu anul curent, iar cheltuielile în sumă de circa 82 de miliarde de lei, cu o diminuare de 2,2 %.
Produsul Intern Brut (PIB) va fi în creștere, comparativ cu anul curent, cu 3,5 %, atingând cifra de 342,1 miliarde de lei. Totodată, se anticipează o rată de creștere a economiei naționale de 3,5 %, în condițiile ameliorării situației din regiune.
Proiectul de lege urmează a fi examinat de Parlament și în lectura a doua.