Politic

LIVE TEXT Forumul primarilor s-a încheiat: Maia Sandu a cerut Guvernului majorarea semnificativă a salariilor edililor

La Chișinău, a avut loc Forumul Primarilor organizat de Guvernul Republicii Moldova la inițiativa președintei Maia Sandu. La eveniment a fost prezentă șefa statului Maia Sandu, premierul Dorin Recean, miniștri, primari dar și alți oficiali.

**UPDATE ** Partea oficială a evenimentului s-a încheiat. Primarii au avut posibilitatea să formuleze întrebări, să-și exprime nemulțumirea și să facă anumite constatări. Au participat primele persoane în stat, reprezentanții CALM, miniștri, secretari de stat și parlamentari.

UPDATE Igor Grosu: „Raioanele au nevoie de conducere, au nevoie să rectifice bugetele pentru plățile făcute pentru pedagogi, pentru personalul non-didactic. Totodată, trebuie să analizăm cum a fost implementat noul Cod Electoral la alegerile locale de anul acesta. Trebuie să o facem prin prisma experienței proaste pe care noi am avut-o, experiența proastă se numește cumpărarea votului la greu și foarte obraznic. Noi trebuie să sancționăm dur ca altă dată această să nu să se mai repete”.

UPDATE Începe a treia rundă de discuții cu genericul „Fondurile pentru dezvoltare regională și oportunități pentru comunități”. Participă ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, ministrul Finanțelor Petru Rotaru, Ministrul Energie, Victor Parlicov și secretarul de stat de la Ministerul Mediului, Grigore Stratulat.

UPDATE La Forum participă reprezentanții ai peste 700 de localități din toată țara, la nivel de primar fiind reprezentate 580 de comune și orașe, anunță purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

**UPDATE ** A început un nou panel de discuții cu participarea premierului Dorin Recean care a spus că va găsi soluții pentru majorarea salariilor primarilor așa cum a cerut Maia Sandu.

„Avem nevoie de primari onești, primari responsabili care să ne ajute să ducem la îndeplinire aceste obiective. Trebuie să stopăm această conversație geopolitică despre direcția noastră de dezvoltare. Să explicăm oamenilor care sunt beneficiile integrării europene. Aceste sunt condițiile de trai îmbunătățite, învățământ de calitate, dezvoltare pentru familii, stimularea activităților economice. Guvernul va realiza obiectivul de majorare a salariilor la primari, viceprimari și secretari de consilii. Să lucrăm totodată la generarea mai multor venituri. Să demonstrăm cetățenilor că generare de venituri justifică aceste creșteri și îmbunătățește serviciile sociale prestate”.

**UPDATE ** Primărița unei localități a întrebat-o pe președintă dacă cei care au candidat din partea unui partid extraparlamentar vor primi finanțări pentru unele proiecte înaintate și dacă vor fi tratați egali cu cei ai PAS.

„Aceste 1,8 de lei care au fost alocate în localitățile Republicii Moldova și respectiv, pentru localități conduși de primari de toate culorile politice este cea mai concretă dovadă a modului în care se distribuie banii publici. Acum dacă mă întrebați despre banii europeni, eu vreau să vă întreb pe DVS, aci primari care sunt împotriva Uniunii Europene. Credeți că Uniunea Europeană trebuie să vă dea bani în momentul în care nu susțineți UE, unde este logica aici. Banii statului sunt și vor fi corect distribuiți între toate localitățile, banii care vin din parte Uniunii Europene și din partea plătitorilor de taxe din țările UE vor merge către cei care împărtășesc aceste valori”, a răspuns Maia Sandu.

UPDATE A început sesiunea de întrebări și răspunsuri.

UPDATE Maia Sandu cere Guvernului să crească „simțitor salariile în primul rând ale primarilor, viceprimarilor, în funcție cu demnitate publică și secretarilor consiliilor locale”. Nu poți cu salarii derizorii să conduci o cumunitate spre bunăstare, mai spus președinta.

UPDATE Maia Sandu continuă discursul în fața audienței și subliniază necesitatea îmbunătățirii condițiilor de viață în Republica Moldova.

„Atunci când cineva se opune drumul nostru european, se opune de fapt banilor care vin pentru dezvoltarea Moldovei, se opune păcii care este garantă în UE, se opune libertăților și democrației care sunt protejate în țările europene. Știm că unii politicieni folosesc retorica anti europeană pentru a aduna voturi, dar o simplă analiză arată că Moldova a rezistat și chiar a început să se dezvolte doar datorită sprijinului partenerilor noștri externi și asta o știu chiar și cei politicieni, pentru că ei se odihnesc în Europa, își țin banii în Europa, își cumpără acolo case și nu am văzut nici unul să se mute cu traiul în Federația Rusă”.

UPDATE Maia Sandu a deschis lucrările forumului cu un discurs: „Oamenii v-au oferit încrederea și susținerea, oamenii au ieșit la vot că voi alături de consilierii locali veți munci pentru a construe sate și orașe în care să ne placă să trăim și cu care să ne mândrim. Sunteți aici nu doar ca persoane decidente, ci reprezențați nevoile locuitorilor voștri, speranțele lor, dar și mândria față de baștină. Și anume înțelegerea acestui fapt ne pune pe umerii tuturor o responsabilitate imensă. Întâlnirea noastră de astăzi are în vedere acest obiectiv cum construim un parteneriat între toate nivelurile administrației pentru a îndeplini această responsabilitate colectivă. Noi în Moldova înțelegem importanța parteneriatului și a colaborării. Majoritatea dintre noi ne-am născut în sat și am participat sau am fost martorii parteneriatului indiferent de vremuri, aceste parteneriate se numeau „clacă”sau pur și simplu o mână de ajutor. Nimeni nu putea face o casă de unul singur, toți se adunau și construiau o fântână, lucrurile mari și frumoase aveau menirea de a servi întreaga comunitate”*

Programul Forumului include două sesiuni de discuții cu reprezentanții Executivului, ai Parlamentului și experți din mediul asociativ. La evenimentul desfășurat sub egida președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, au fost invitați toți cei 895 de edili din toate raioanele. În cadrul acestui forum se va face o totalizare a acestui an și se va stabili anumite obiective pentru perioada următoare, a declarat Larisa Voloh, Președinta Comisiei parlamentare Administrație Publică, în cadrul emisiunii „Zi de Zi”.

Citește mai mult