Social

Un bărbat suspectat de organizarea migrației ilegale, reținut în flagrant la Edineț

Un conațional a fost reținut în timp ce transporta patru cetățeni ucraineni, care au ajuns în mod ilegal în Republica Moldova. Străinii urmau să achite pentru migrarea ilegală din Ucraina în țara noastră, fiecare câte 5000 dolari, anunță Poliția de Frontieră.

În urma măsurilor de investigației, a fost stabilită activitatea infracțională a unui conațional, care împreună cu alți cetățeni ai R. Moldova și Ucrainei, organiza trecerea ilegală a frontierei de stat pentru bărbați ucraineni. Străinii erau preluați din zona de frontieră și ulterior conduși pe teritoriul Republicii Moldova. 5000 dolari SUA ar fi costat migrarea ilegală pe fiecare cetățean ucrainean.

„În seara zilei de 14 decembrie 2023, bănuitul a fost reținut în flagrant delict la intrare în orașul Edineț. Acțiunile sale au fost monitorizate din zona de frontieră, de unde s-a observat cum preia patru persoane. La verificarea mijlocului de transport au fost depistați și cei patru cetățeni străini”, se menționează în comunicat.

La demersul Procuraturii Ocnița, în privința persoanei reținute a fost aplicată măsura preventivă arest la domiciliu cu aplicarea dispozitivului de monitorizare. Autoturismul utilizat în transportarea străinilor a fost ridicat și indisponibilizat.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult