Politic

Natalia Gavrilița reiterează interesul Republicii Moldova de a procura gaze pe Platforma de achiziții comune a UE

Republica Moldova este interesată să procure gaze naturale pe Platforma de achiziții comune cu Uniunea Europeană (UE). Potrivit prim-ministrei Natalia Gavrilița, accesul la Platformă îi va permite țării noastre să își consolideze procesul de asigurare a securității energetice, „afectată de șantajul Federației Ruse”. Subiectul a fost abordat de șefa Cabinetului de miniștri în cadrul unei întrevederi bilaterale cu eurodeputatul Manfred Weber.

Imagine simbol
Sursa: Imagine simbol

„Accesul la această Platformă ne va permite să consolidăm procesul de asigurare a securității energetice a Republicii Moldova, afectată de șantajul Federației Ruse. În pofida faptului că am fost loviți dur de creșterea prețurilor și reducerea volumului de gaze naturale livrate de Gazprom, continuăm să privim cu fermitate în direcția unui viitor european”, a subliniat Natalia Gavrilița în cadrul discuțiilor, potrivit unui comunicat emis de Guvern.

Potrivit sursei citate, șefa Executivului de la Chișinău a mulțumit oficialului german pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în procesul de obținere a statutului de țară candidată la aderarea la UE și a subliniat progresul, înregistrat de Guvern, în angajamentul de îndeplinire a celor nouă condiționalități în vederea deschiderii negocierilor de aderare.

La rândul său, europarlamentarul Manfred Weber a reiterat susținerea Parlamentului European în implementarea agendei de reforme și a apreciat efortul Guvernului în procesul de gestionare a lanțului de crize care au lovit țara noastră.

Amintim că prim-ministra Natalia Gavrilița se află într-o vizită oficială în Germania, în perioada 6-8 ianuarie.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult