Grav accident în Portugalia. Un moldovean a decedat, iar alți șapte au fost răniți
Șapte cetățeni ai Republicii Moldova au fost răniți, iar un cetățean moldovean a decedat în urma unui accident rutier produs în Portugalia, regiunea Beja. Informația a fost confirmată de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE).
„MAEIE confirmă producerea în dimineața zilei de ieri a unui accident rutier pe traseul național 387, regiunea Beja din Portugalia. Ambasada Republicii Moldova la Lisabona s-a autosesizat și a solicitat informații de la sectorul de poliție din Beja referitor la circumstanțele producerii accidentului”, menționează Ministerul de Externe.
Sursa precizează că ambasada țării noastre la Lisabona va oferi asistența consulară necesară pentru repatrierea corpului neînsuflețit la noi în țară. Cei șapte răniți se află în afara pericolului.
CNN Portugalia a scris că doi bărbați străini, în vârstă de 31 și 44 de ani, sunt victimele fatale ale coliziunii dintre două autovehicule, care a avut loc pe Drumul Național 387.
Contactată de agenția de presă Lusa, o sursă din cadrul Comandamentului Teritorial Beja a declarat că victima de 31 de ani era din România, iar cea de 44 de ani era din Republica Moldova.