Politic

VIDEO// Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, a fost demis

Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, a fost revocat din funcție. O decizie în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței Parlamentului, cu votul a 81 de deputați.

„Se constată activitatea insuficientă și defectuoasă a Băncii Naționale a Moldovei din partea ce ține de auditul proceselor și persoanelor implicate în dosarul „Frauda bancară”, fapt ce trezește bănuieli rezonabile asupra gestionării defectuoase a sarcinii de asigurare, a colaborării BNM cu organele de drept în vederea investigării dosarului”, a menționat deputatul PAS, Olesea Stamate.

Amintim că, astăzi, 21 decembrie, în plenul Parlamentului au avut loc audieri cu privire la progresele făcute în dosarul „Fraudei bancare”. Deputații PAS au criticat acțiunile guvernatorului BNM pentru recuperarea resurselor financiare furate. În mod special, parlamentarii s-au arătat nemulțumiți de faptul că Armașu nu i-a suspendat pe angajații BNM care sunt învinuiți în dosarul „Frauda Bancară”. La rândul său, Octavian Armașu a motivat că nu dispune de pârghii pentru a suspenda activitatea persoanelor respective.

„Cu siguranță frauda bancară a avut loc. Asta nu pune nimeni la îndoială. Frauda bancară constă în devalizarea a trei bănci, printr-o schemă frauduloasă. Eu detaliile toate nu le cunosc pentru că nu am supravegheat băncile atunci. Eu atunci activam în sectorul privat, iar acum asta ține de domeniul anchetei. Acuma să vă zic beneficiarii nu pot. Pentru că, iarăși, eu nu am acces la ancheta pe care o fac procurorii”, a spus Octavian Armașu, în plenul Parlamentului.

După aproape patru ore de dezbateri, deputații PAS au cerut demisia guvernatorului BNM.

„Ca rezultat al audierilor de azi din comisie și din plenul Parlamentului care au arătat probleme grave în activitatea conducerii BNM, sabotare în recuperarea banilor, angajarea și menținerea în funcție a unor oameni implicați în frauda bancară, și obstrucționarea anchetei, vă solicităm demisia, domnule Octavian Armașu”, a scris deputatul PAS, Radu Marian, pe profilul său de Telegram.

Octavian Armașu a preluat conducerea Băncii Naționale a Moldovei din 30 noiembrie 2018, pe un termen de 7 ani. Candidatura lui Armașu a fost propusă de președintele Parlamentului de la acea vreme, ex-democratul Adrian Candu. Propunerea a fost susținută de 54 de deputați.

Citește mai mult