VETERAN DE RĂZBOI: „Cerem Guvernului și Parlamentului respect față de meritele veteranilor de război și o tratare uniformă, fără discriminare”
Veteranii de război sunt nemulțumiți de măsurile adoptate de către Guvern în ultimii doi ani și spun că este nevoie să fie creat un grup de lucru cu autoritățile centrale. Mai mult, aceștia cer adoptarea de către executiv a unui proiect de lege cu privire la veteranii de război. Serviciul de presă al Parlamentului afirmă că măsurile legislative pentru susținerea veteranilor vor fi adăugate pe agendă în următoarea perioadă.

„Cerem Guvernului și Parlamentului respect față de meritele veteranilor de război și o tratare uniformă, fără discriminare. Executarea necondiționată a decizilor CEDO și a hotărârilor judecătorești cu privire la asigurarea cu spațiu locativ a veteranilor de război până pe 2 martie 2024”, a spus Nicolae Gîrbu, veteran de război.
Totodată, veteranii cer crearea unui grup de lucru la care să fie prezente și autoritățile centrale.
„Dacă nu organizam acțiunea de protest la Parlamentul Republicii Moldova, Guvernul găsea resursele financiare necesare pentru a majora alocația financiară de 250 de lei pentru anul viitor. Această sumă este mizeră”, a menționat Anatolie Bîzgu, președintele Mișcării refugiaților transnistreni.
„Proiectul de lege la data de 26 martie a fost discutat în cadrul unei ședințe în orașul Bălți. La 11 iunie în Chișinău s-au întrunit reprezentanți ai uniunii din zona centru. Noi într-adevăr nu avem dialog cu guvernarea”, susține Radu Prisac, președintele Uniunii Veteranilor.
Contactat de Moldova 1, Serviciul de presă al Parlamentului a anunțat că măsurile legislative pentru susținerea veteranilor vor fi adăugate pe agenda legislativului în următoarea perioadă. Totodată, săptămâna trecută, deputații au decis ca, începând cu anul 2024, participanții la războiul de la Nistru și din Afganistan să beneficieze de o alocație lunară cu 250 de lei mai mare, adică o mie 250 de lei. Pentru această măsură, suplimentar, vor fi alocate 82 de milioane de lei.