Serviciul de Urgență 112 a fost suprasolicitat în noaptea dintre ani, iar pe 1 ianuarie, numărul apelurilor a fost mai mic
Cei mai mulți oameni au apelat la serviciul de urgență medicală pentru a cere ajutor în cazuri de intoxicații, dureri de cap și de inimă. Sărbătorile n-au trecut nici fără conflicte în familii și între vecini. Unele persoane au apelat la 112 deranjați de focurile de artificii.

În noaptea dintre ani, cele mai multe solicitări au fost în urma conflictelor. Multe persoane au solicitat poliția, deranjate de zgomotul focurilor de artificii.
„Multă lume a intrat în conflict în timp ce sărbătoresc și de la un conflict așa, mai însemnat, se ajunge și la o bătaie și o altercație, bătaia este urmată de persoane traumatizate, înjunghiate, tăiate, cu mult sânge, unde trebuie să intervină ambulanța. Nu lipsesc nici intoxicațiile care, după ora 12 - două de noapte, au luat amploare, oamenii sună cu diferite forme de intoxicații”, spune Aliona Morogai, șefă de tură, Serviciul 112.
În aceste zile, numărul apelurilor a crescut cu 30 la sută comparativ cu o zi obișnuită. Astfel, la fiecare oră, au fost înregistrate aproximativ 500 de apeluri. Ambulanța a intervenit în peste 72 la sută din cazuri, oamenii legii au intervenit în 27 de procente din cazuri, iar salvatorii - în aproape două procente din solicitări.
„Ca de obicei, au fost chemări de ambulanță, oamenii se simțeau rău, dureri de cap, intoxicații. Ce ține de violență în familie, chemări de poliție din cauza alcoolului, oamenii au servit, și-a făcut efectul alcoolul”, menționează operatorul Ion Suruceanu.
„Au fost mai multe solicitări de ambulanță. În timpul sărbătorilor apelanții au consumat alimente, le-a fost rău. De obicei, tensiune, durere de cap, dureri abdominale în urma consumării multor alimente”, precizează Olesea Romeus, operatoare 112.
Institutul de Medicină Urgentă anunță că, în două zile, li s-au adresat 364 de pacienți, cu 50 la sută mai mult decât în zilele obișnuite. Din aceștia, 74 de pacienți au fost internați, iar ceilalți au primit îngrijirile medicale necesare și au plecat să se trateze ambulatoriu sub supravegherea medicului de familie.