Social

Doi bărbați au fost reținuți după ce ar fi șantajat un om de afaceri

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, pe una dintre persoanele bănuite victima a ajutat-o să se angajeze la muncă în Franța în anul 2021, însă, din cauza falimentării companiei, bărbatul nu și-ar fi primit salariul de patru mii de euro, motiv pentru care a recurs la șantaj.

procuratura.md/pccocs
Sursa: procuratura.md/pccocs

Potrivit procurorilor, compania în care muncitorul a fost angajat a falimentat, iar bărbatul i-a imputat această datorie omului de afaceri care-l ajutase să-și găsească serviciul. Astfel, agresorul a recurs la serviciile altui bărbat, care pretindea că ar acționa sub patronajul unui așa-zis „hoț în lege” (autoritate criminală - n.r.) din Georgia.

În toamna anului trecut, cei doi au creat un grup de comunicare cu victima care se afla în Franța. Bănuitul conectat la lumea criminală ar fi efectuat apeluri în grup, unde amenința bărbatul cu răfuială fizică.

Oamenii legii au publicat o înregistrare audio cu amenințările la adresa victimei: „Nu-ți dau pace. Până nu distrug totul în tine, nu mă las de capul tău. Așa am promis și așa o să fie.”.

Cei doi bănuiți de 39 și 41 de ani au fost reținuți pentru 72 de ore în urma perchezițiilor în Chișinău și Călărași, la domiciliile acestora.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale urmează să determine dacă este necesară aplicarea arestului pentru 30 de zile în privința bănuiților.

Citește mai mult