Nadal, oprit în sferturi la Brisbane
Sfârșit de drum pentru Rafael Nadal la primul său turneu după o pauză de aproape un an. Tenismanul spaniol a cedat în trei seturi în fața australianului Jordan Thompson în sferturile de finală a turneului ATP de la Brisbane.
A fost 5:7, 7:6, 6:3 pentru favoritul publicului local într-o partidă care a durat 3 ore și 24 de minute. Nadal a avut două mingi de meci în tie-break-ul setului secund, dar le-a ratat și apoi cursul partidei s-a schimbat.
În semifinale, Jordan Thompson îl va întâlni pe bulgarul Grigor Dimitrov. În cealaltă semifinală, vor juca danezul Holger Rune și Roman Safiullin, tenismen care evoluează sub steag neutru.
Între timp, în competiția feminină de la Brisbane,s-a calificat în semifinale numărul 2 mondial, Aryna Sabalenka. Ea a învins-o pe Daria Kasatkina, ambele tenismene concurând sub steag neutru, cu scorul de 6:1, 6:4. Partida a durat o oră și 26 de minute. Sabalanka a obținut, astfel, a 14-a victorie consecutivă în turneele desfășurate în Australia.
În semifinale, Sabalenka o va înfrunta pe compatrioata sa Victoria Azarenka. În cealaltă partidă, pentru un loc în finală vor lupta cehoaica Linda Noskova și Elena Rîbakina din Kazahstan.
Fondul de premiere al turneului WTA de la Brisbane este de peste un milion 700 de mii de dolari, iar campioana va încasa nu mai puțin de 220 de mii.