Economic

Raport Moldovagaz: A crescut cu peste 35% volumul de gaze consumate în decembrie, comparativ cu anul 2022

Volumul consumului de gaze naturale în luna decembrie curent a constituit 137,8 milioane de metri cubi, ceea ce este cu 35,4% mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului 2022. Totodată, Moldovagaz anunță că fața de luna noiembrie 2023, consumul în decembrie s-a mărit cu 54,2 milioane de metri cubi sau cu aproximativ 65%.

De asemena, întreprinderea mai anunță că pentru 460 594 de gospodării a fost calculată compensația pentru consumul de gaze naturale, în decembrie, în mărime de 169,5 milioane de lei. „Adițional, consumatorilor casnici din asociațiile de locatari în număr total de 3796 locuri de consum, volumul compensațiilor calculate a constituit 1,8 milioane lei, în funcție de categoria vulnerabilității energetice atribuite”, precizează Moldovagaz.

Totodată, de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 334 unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 1,4 milioane lei.

Precizăm că în acest sezon rece statul compensează primii 180 de metri cubi de gaze naturale consumate de gospodării timp de o lună, iar consumul adițional va fi plătit conform prețului de piață, care este în prezent de 18,07 lei pentru un metru cub de gaze naturale. Cel mai puțin vor achita cetățenii care sunt incluși în gradul de vulnerabilitate extremă, adică 12 lei pentru un metru cub. Familiile cărora li se vor atribui categoria de vulnerabilitate primară sau nu vor primi grad de vulnerabilitate vor trebui să achite tariful reglementat de furnizor, adică 18, 07 lei.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult