Politic

Mama primarului Ion Ceban a fost surprinsă în timp ce dădea indicații consilierilor municipali MAN

Situație ieșită din comun la Primăria capitalei: Am închis gura și votăm, le-a spus mama lui Ion Ceban consilierilor municipali MAN. Secvența video a fost ștearsă de pe pagina de Facebook a Primăriei Chișinău, însă a fost înregistrată și publicată de bloggerul Dumitru Ciorici pe Telegram.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Municipalitatea a organizat consultări la proiectul privind taxele locale, propunerea este majorarea cu șase la sută în 2024. Au fost organizate mai multe sesiuni cu Asociația Investitorilor din România, responsabilii de transport și infrastructură și consilierii municipali. Așadar la ședința Mișcării Alternative Naționale, la un moment dat discuția a devenit informală și Eugenia Ceban le-a dat indicații colegilor săi din fracțiunea MAN.

„Stimați colegi de la MAN, încă nu ne cunoaștem, eu vă rog mult, de la începutul anului să înțelegeți că dumneavoastră și toți noi ne pregătim ca la fiecare proiect de decizie să atacăm PAS-ul. Am venit, am închis gura și votăm”.

Contactată de Moldova 1, consiliera fracțiunii PAS din CMC, Zinaida Popa, a declarat că aleșii locali MAN au venit în consiliu doar pentru scandal și politică. Popa i-a îndemnat pe Ion Ceban și consilierii MAN să nu mai boicoteze ședințele CMC și să se apuce de lucru. PAS și MAN sunt în conflict și se acuză reciproc de populism.

Citește mai mult