Cei mai buni boxeri moldoveni și-au măsurat puterile în ring la Campionatul Național
Au luptat pentru titluri de campioni naționali dar și pentru șansa de a ajunge la Jocurile Olimpice de vară de la Paris. 26 de boxeri s-au confruntat în cele 13 categorii de greutate, iar campioni au devenit pugiliști de la cele mai importante școli de box din țară.
Medaliatul cu bronz la Campionatele Europene din 2022 Alexandru Paraschiv și-a respectat statul de favorit în categoria de până la 63 de kilograme și jumătate. Chișinăuianul l-a învins fără probleme pe Ștefan Vozneacovschi din Hâncești.
"Nu este primul titlul din cariera mea. Adversarul nu a fost unul slab. Îl cunosc foarte bine, iar astăzi eu am fost mai bun.", a declarat boxerul Alexandru Paraschiv
Luptă încinsă în categoria de greutate de 71 de kilograme. Vasile Cebotari din Tiraspol l-a învins la puncte pe Davron Bozorov din Grimăncăuți. Cei doi și-au împărțit pumni cu nemiluita, iar în final arbitrii i-au acordat victoria pugilistului tiraspolean.
"Sunt mulțumit de faptul că am devenit campion. Cred că m-am impus sigur în primele două reprize. Îl respect pe Davron. Acum am câștigat eu, iar mîine poate câștiga el.", a menționat boxerul Vasile Cebotari
"Cred că am câștigat această partidă. Am fost mai bun decât adversarul meu. Am pus mereu presiune și nu înțeleg decizia arbitrilor.", a spus pugilistul Davron Bozorov
Școala Sportivă de Box din Grimăncăuți a avut 5 finaliști. Dintre aceștia, 3 au devenit campioni naționali: Dumitru Coșciug, Vladislav Gavriliuc și Andrei Zaplitnîi. Antrenorul Petru Caduc spune că față de anii trecuți, nivelul boxului autohton este în scădere.
"După părerea mea, boxul cade. Campionatul este din ce în ce mai slab. Sunt mai multe motive. Unul dintre acestea este plecarea populației din țară.", a afirmat antrenorul emerit Petru Caduc
Nu de aceiași părere a fost unul dintre invitații de onoare Veaceslav Gojan, care este medaliat cu bronz la Olimpiada de la Beijing din 2008.
"Sunt bucuros că acei sportivi care au făcut furori la juniori, acum am concurat și la seniori. Cred că nivelul este mai ridicat față de anii trecuți.", a declarat antrenorul Veaceslav Gojan
Pe lângă titlurile de campioni naționali, pugiliștii au mai luptat pentru posibilitatea de participa la turneele de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris. Primul se va disputa în perioada 1-12 martie în Italia.