Regional

În satul Parcani, raionul Soroca, a fost descoperit un focar de gripă aviară

Focar de gripă aviară depistat în cinci gospodării din satul Parcani, raionul Soroca. În urma probelor prelevate de la păsările domestice, la 30 de păsări s-a confirmat prezența virusului. Primele suspiciuni au apărut încă înainte de Anul Nou, însă oamenii nu au așteptat rezultatele de laborator și au pregătit păsările de sărbători.

Imagine-simbol
Sursa: Imagine-simbol

VOX: „Am avut nouă de toate și eu nu am știut ce o să fie și mi-am tăiat de Crăciun vreo patru și apoi una, mai pe urmă am folosit la ce mi-o trebuit mie. Pe urmă, după sărbători, au venit și mi-au pus că este virus și trebuie mântuite.”;

„Când au venit după analize și mi-au spus, păsările erau deja mâncate.”;

„Ale mele erau cu creasta roșie, nu semănau a bolnave, mâncau. Cinci găinușe și le căutam ca pe copii, le dădeam apă călduță și le făceam câte o mămăliguță.”

Satul Parcani este acum monitorizat minuțios, iar în gospodăriile unde a fost depistat virusul este instituită carantină.

„Lumea parca nu este panicată, se discută cu lumea și sperăm să fie totul bine, să nu dea Domnul să se mai depisteze și mai departe virusul dat”, spune primarul localității, Victoria Prisăcari.

Specialiștii presupun că virusul ar fi pornit de la păsările migratoare.

„Este tot același virus care a fost depistat și mai înainte, H5N1, se transmite la oameni, toate gospodăriile din localitate sunt luate sub supraveghere sanitaro-veterinară”, susține Iurie Zgardan, responsabil, ANSA, Soroca.

În raionul Soroca, în regim de urgență a fost întrunită Comisia Situații Excepționale care a aprobat un plan de măsuri pentru combaterea și eradicarea focarului. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) îndeamnă deținătorii și crescătorii de păsări să țină păsările în interiorul curților, iar dacă apar suspiciuni de gripă aviară să anunțe imediat specialiștii.

Citește mai mult