Bogdan Aurescu i-a cerut omologului său ucrainean recunoașterea inexistenței „limbii moldovenești”
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a discutat la telefon cu omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba, despre noua lege a minorităților din Ucraina, care limitează drepturile românilor. Discuția a avut loc în continuarea convorbirii telefonice avute de Președintele României, Klaus Iohannis, cu Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la 4 ianuarie 2023, anunță Ministerul de Externe de la București.

Potrivit sursei, cei doi miniștri au convenit lansarea unui proces de consultări cuprinzătoare privind aceste probleme, care să includă discuții la nivel de experți și o întâlnire, în perioada următoare, a celor doi miniștri ai afacerilor externe.
„Ministrul român Bogdan Aurescu a reiterat, în cadrul discuției, aspectele procedurale și de fond din Legea sus-menționată care au trezit preocuparea autorităților române și a reprezentanților comunității românești și care au fost de altfel prezentate detaliat și argumentat în scrisoarea sa din decembrie 2022 către ministrul Dmytro Kuleba”, se menționează în comunicat.
Totodată, șeful diplomației de la București a solicitat întreprinderea de pași concreți pentru a veni în întâmpinarea preocupărilor părții române. De asemenea, în continuarea discuțiilor anterioare cu șeful diplomației de la Kiev, Bogdan Aurescu a reiterat necesitatea recunoașterii, de către Ucraina, a inexistenței așa-zisei „limbi moldovenești”.
„Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat susținerea fermă a României pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și a făcut referire la sprijinul solid și cuprinzător al țării noastre pentru Ucraina și poporul ucrainean, victime ale războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă”, a mai anunțat Ministerul de Externe de la București.
De asemenea, cei doi miniștri au discutat despre organizarea următoarei reuniuni a trilateralei România-Republica Moldova-Ucraina, în continuarea celei de la Odesa din septembrie 2022.
Amintim că la finele lunii decembrie, președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a promulgat noua Lege cu privire la minoritățile naționale, deși mai devreme aceasta a fost criticată de Ministerul Afacerilor Externe din România. Ministrul român de Externe Bogdan Aurescu i-a transmis omologului său ucrainean, Dmitro Kuleba, o analiză critică, considerând „regretabil” că actul normativ a fost adoptat fără consultarea Comisiei de la Veneția și a comunității românești din Ucraina.