Social

Sobele defecte provoacă tragedii: 15 persoane au decedat în mai puțin de o lună

În mai puțin de o lună, în Republica Moldova s-au produs 176 de incendii în care și-au pierdut viața 15 persoane, a declarat ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Liliana Pușcașu. Potrivit ei, majoritatea incendiilor s-au produs din cauza sobelor defecte.

„Cei mai vulnerabili devin oamenii din localitățile rurale îndepărtate de centrele raionale, cu un număr mic de locuitori, care se află la o distanță mai mare de 16 km de unitățile de salvatori și pompieri. În acest grup vulnerabil se încadrează bărbați cu vârsta cuprinsă între 61 și 80 de ani, neangajați în câmpul muncii, care locuiesc singuri. Salvatorii îndeamnă populația să nu lase copiii sau persoanele vârstnice singure în locuințe atunci când arde focul în sobă”, a menționat Liliana Pușcașu.

Menționăm că, de la începutul sezonului rece, salvatorii și pompierii au informat peste 76 de mii de persoane despre riscurile utilizării sobelor defecte. Aceștia au ajuns în circa 31 de mii de case de locuit din peste 1200 de localități din țară.

Citește mai mult