Social

Câinii de serviciu combat contrabanda la frontieră. În anul 2023 patrupezii au descoperit aproape 200 de infracțiuni

Patrupezii Serviciului Vamal sunt pe urmele contrabandiștilor. Doar pe parcursul anului 2023, inspectorii chinologi, cu ajutorul câinilor, au descoperit aproape 200 de infracțiuni la vamă. Printre acestea se numără transportarea ilegală de mărfuri, țigări și droguri. Valoarea totală a obiectelor interzise care au fost confiscate datorită implicării patrupezilor se ridică la peste 5 milioane de lei.

Potrivit datelor Serviciului Vamal, pe parcursul anului 2023, (CIN) patrupezii de serviciu și chinologii au descoperit 176 de infracțiuni. Dintre acestea, cele mai multe țin de transportarea ilegală a mărfurilor. Mai exact - 116 cazuri. Valoarea totală a mărfurilor confiscate se ridică la aproape 4 milioane de lei.

Totodată, patrupezii au ajutat la descoperirea a 38 de cazuri de transportare ilicită a țigărilor și produselor de tutungerie, estimate la 1,5 milioane de lei.

Câinii serviciului vamal, dresați special pentru astfel de operațiuni, au mai zădărnicit 14 tentative de transportare de droguri și opt tentative de transportare de arme.

Citește mai mult