O bătrână a decedat, după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon emanat de o sobă defectă
O bătrână în vârstă de 89 de ani a decedat în urma intoxicației cu monoxid de carbon, emanat de soba defectă din locuință. Cazul a fost raportat în dimineața zilei de 30 ianuarie în orașul Basarabeasca.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), s-a stabilit că femeia ar fi inhalat fumul toxic, care s-a răspândit în cameră prin fisurile sobei, incendiu în locuință nu s-a produs. Bătrâna locuia singură și era în grija unei rude, care periodic o vizita.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă populația să acorde mai multă atenție persoanelor în etate, singuratice, dar și celor care suferă de boli cronice acute sau cu nevoi speciale. De asemenea, oamenii sunt rugați să vină în ajutorul acestor persoane, în special în perioada rece a anului, când este necesar de verificat funcționalitatea sobelor, canalelor de ventilare, asigurând aprinderea și utilizarea acestora în vederea prevenirii izbucnirii incendiilor, dar și a riscului de intoxicație cu produse de ardere.
Potrivit unui studiu efectuat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în baza criteriilor de risc, s-a stabilit că persoanele cel mai des afectate de incendii și intoxicații sunt oamenii în etate din localitățile rurale, îndepărtate de centrele raionale, cu un număr mic de locuitori și care se află la o distanță mai mare de 16 km de unitățile de salvatori și pompieri. În acest grup vulnerabil se încadrează bărbați cu vârsta cuprinsă între 61 și 80 de ani, care locuiesc de unii singuri, dar au și un mod de viață antisocial.
Potrivit IGSU, de la începutul anului 2024, au fost înregistrate 13 cazuri de intoxicație cu monoxid de carbon emanat de sobele defecte, unde au decedat două persoane.