Politic

Igor Grosu: În luna februarie va începe screeningul legislației naționale

În luna februarie va fi lansat procesul de evaluare a corespunderii legislației Republicii Moldova la legislația Uniunii Europene. Anunțul a fost făcut de către președintele Parlamentului Igor Grosu în cadrul primei ședințe a sesiunii ordinare de primăvară, care a început la 1 februarie.

„Dacă anul 2023 a fost un an istoric, în care noi am obținut o decizie foarte importantă de deschidere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, anul 2024 va fi anul în care noi va trebui să lansăm acest proces laborios foarte important de negociere și de pregătire a momentului de aderare. Toate acestea le facem pentru a ancora Republica Moldova într-un spațiu al păcii, al prosperității, a democrației. Pentru acest lucru avem nevoie de o bună organizare, o sinergie și să stabilim o viteză pentru a grăbi lucrurile cât mai temeinic”, a spus spicherul Parlamentului.

Igor Grosu a adăugat că, tot în acest an, va fi organizat un referendum privind aderarea Republicii Moldova la UE. „Tot în acest an, va trebui să organizăm un exercițiu foarte important. Și pregătirile pentru acest exercițiu numit referendum vor trebui lansate în această sesiune. Moldova va trebui să spună odată și pentru totdeauna din care parte a lumii vrea să facă parte, deși moldovenii au spus de nenumărate ori că vor să fie parte a familiei europene, și în această toamnă noi vom pune punct acestei probleme”, a declarat Igor Grosu.

Amintim că pe 14 decembrie, Consiliul European a votat începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. După acest vot urmează un proces de analiză, sau „screening” a legislației moldovenești în ce măsură această corespunde cu cadrul legal european. Ulterior, vor începe negocierile propriu-zise pe marginea celor 35 de capitole.

Citește mai mult