Economic

Arthur Lorkowski: Cu cât mai înalt este gradul de securitate energetică, cu atât mai repede se apropie R. Moldova de UE

Cu cât mai înalt este gradul de securitate energetică, cu atât mai repede se apropie Republica Moldova de Uniunea Europeană. Declarație a fost făcută de directorul Secretariatului Comunității Energetice, Arthur Lorkowski, după întrevederea cu membrii Comisiei economie, buget și finanțe și alți reprezentanți ai legislativului. Oficialul a apreciat progresele înregistrate de țara noastră în sectorul energetic.

„Stabilizarea securității energetice deschide noi oportunități pentru reformele în domeniul energetic. Cu cât mai înalt este gradul de securitate energetică, cu atât mai repede se apropie Republica Moldova de integrarea europeană. Republica Moldova a fost invitată la piața energetică europeană și faptul că aderă la această piață s-a dovedit a fi un lucru esențial pentru securitatea țării”, a declarat Arthur Lorkowski, directorul Secretariatului Comunității Energetice.

La rândul său, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, a anunțat prioritățile de pe agenda de reforme în domeniul securității energetice, care urmează a fi implementată în perioada următoare.

„În 2024, o să ne concentrăm pe tot ceea ce înseamnă eficiența energetică ca să consolidăm, de exemplu, fondul pentru eficiență energetică, să promovăm procesul de cogenerare, să reducem influența sursei de gaze naturale și să avem mai multă cogenerare, așa cum este și în țările europene”, a menționat Radu Marian.

Directorul Secretariatului Comunității Energetice și-a exprimat disponibilitatea de a acorda, în continuare, suport Republicii Moldova în procesul de asigurare a securității energetice.

Amintim că, în 2023, malul drept al Republicii Moldova pentru prima dată nu a mai cumpărat gaz de la Gazprom. Autoritățile au achiziționat și depozitat cantități suficiente de gaze naturale pentru a trece de iarna curentă. S-a lucrat intens și la creșterea capacității de transport a gazelor, inclusiv a gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău. Tot anul trecut, țara noastră și-a dublat capacitățile de producție a energiei regenerabile și au avansat lucrările de interconectare cu România, astfel ca Republica Moldova să fie legată de piața energetică europeană.

Citește mai mult