Deputați și simpatizanți ai BCS au protestat la Guvern. Reprezentanții puterii nu comentează protestul
Reprezentanți și simpatizanți ai Partidului Comuniștilor și ai PSRM au protestat la Guvern. Deputații din blocul celor două formațiuni (BCS) au acuzat conducerea țării de proasta gestionare a domeniilor social și economic. Guvernul a anunțat că nu comentează protestul, dar își continuă muncă în folosul societății.
„Putem să constatăm cu certitudine că tot de ce se ating ei este distrus. Calea Ferată, care ani de zile a fost o întreprindere profitabilă, care aducea zeci și sute de milioane de lei în bugetul de stat, astăzi ni se spune că nu mai este profitabilă. Tot mai multe voci ale guvernării ne spun că întreprinderea trebuie să ajungă în mâini private”, afirmă Grigore Novac, deputat BCS.
„Astăzi am venit la Guvern să le cerem răspunsuri acestor guvernanți incompetenți. Îi cerem lui Recean și miniștrilor să iasă în fața oamenilor și să răspundă la întrebările care îi interesează cu adevărat pe cetățeni”, susține Diana Caraman, deputată BCS.
În context, Guvernul a menționat că respectă dreptul comuniștilor și socialiștilor de a protesta și că autoritățile centrale își continuă munca în folosul cetățenilor.
„Executivul nu va comenta protestul BCS și respectă dreptul oamenilor la întruniri pașnice, organizate în condițiile legii. Continuăm misiunea Guvernului de a moderniza localitățile, să garantăm securitatea cetățenilor, să contribuim la creșterea veniturilor și crearea locurilor de muncă, aici, acasă”, a declarat, pentru Moldova 1, Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Joi, 1 februarie, deputatul Vlad Batrîncea, anunța că BCS va organiza în această sesiune parlamentară mai multe acțiuni de protest.